Ancheta la Maternitate făcută pe linie profesională, verificări de profesor universitar

Conducerea Spitalului Județean Mavromati, susține că ancheta de la Secția de Obstetrică și Ginecologie va continua. Însă, cercetarea va fi făcută pe linie profesională, de către un profesor universitar de la Maternitatea din Iași.

 

Profesorul universitar are misiunea de a analiza problemele semnalate de către medicul Eugen Prăjinariu la Secția de Obstetrică și Ginecologie Botoșani.

”Astăzi, pe linie profesională o să vină un profesor universitar de  la Iași, care va emite o judecată, să spunem profesională. Va aduna colectivul, va analiza și problemele de acolo. Este persoana care, practic a fost profesoul tuturor celor care lucrează acolo, mă refer la medici neonatologi. Și vom avea o completare a imaginii pe care comisia de cercetare administrativă a făcut-o. După ce am și acest element avansăm pe consiliul etic, comisia de disciplină după caz”, a declarat Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean Mavromati.

Managerul unității spitalicești susține că, spre deosebire de alte momente când astfel de probleme erau pur și simplu ignorate, își dorește ca aceste întâmplări să nu fie trecute cu vedea și cazul să fie mușamalizat. (A.D.)
[[banner]]
CITEȘTE:
 Profesor universitar vine la Botoșani pentru anchetă la Maternitate