Anchetă la FC Botoșani după ce un jucător de la FCSB a fost prins cu un permis de conducere SUSPECT

Patronul lui FC Botoșani speră să nu existe fotbaliști la echipa sa care au luat permisul de conducere în Ucraina

 

Valeriu Iftime a purtat deja o discuție cu elevii lui Marius Croitoru pentru a aflat care este situația formației din Botoșani.

 

Valeriu Iftime s-a speriat după ce a aflat de problemele cu legea ale lui Florinel Coman, scrie ProSport.ro

„Aruncăm cu glume slabe, mai puţin potrivite, am văzut că lumea spunea şoferul, carnetul. Îmi pare rău pentru el (n.r. – Florinel Coman), pe altă parte, dacă nu suntem atenţi cei din fotbal şi nu reuşim să-i convingem pe copii că viaţa nu e făcută din bani mulţi, atunci e complicat. 

 

 (n.r. – Aţi verificat carnetele jucătorilor?) N-am verificat, sper să nu fie aşa, deşi sper ca boala asta cu carnetul luat în Ucrania să nu fie pentru mai mulţi, dar n-am idee. E o noutate pe care o tratăm ca atare, am vorbit cu ai mei să vadă, sper să nu fie aşa ceva la Botoşani”,

a declarat Valeriu Iftime pentru Telekom Sport.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store