Anchetă internă la Poliţie : Cum a ajuns Vieru să aibă pistol?

 

Cadavrul comisarului şef Cristian Vieru a fost ridicat în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sînt coordonate de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Botoşani şi din primele cercetări reiese că ofiţerul s-ar fi sinucis cu pistolul unui coleg. Aceasta în condiţiile în care, în exericitarea atribuţiilor sale de serviciu, nu trebuia să poarte armă asupra sa deoarece nu făcea parte dintr-o structură operativă. Totuşi, dată fiind funcţia pe care o avea, a avut posibilitatea să intre în posesia unui pistol. „Avînd în vedere că el coordonează activitatea centrului operaţional, mai exact dispeceratul unităţii, avea acces tot timpul la dispecerat, unde colegii de la dispecerat, în fişete metalice, îşi ţin armamentul din dotare”, ne-a declarat comisarul şef Viorel Şerbănoiu, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Inspecţia internă a instituţiei efectuează o verificare pentru a se vedea împrejurările în care Vieru a ajuns să aibă armă asupra sa.