Anchetă după reclamaţia cu șoarecele în bulion

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Botoşani a început o anchetă după ce o botoșăneancă a reclamat că a găsit un şoarece într-o cutie cu pastă de tomate.

 

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Botoşani, Mirel Rogalschi, a declarat, pentru Mediafax, că o femeie a reclamat, marţi, faptul că a găsit un şoarece într-o cutie cu pastă de tomate, cumpărată dintr-un magazin.

 

”A achiziţionat o cutie de 400 de grame de pastă de tomate, nu ştim exact când, pentru că nu a prezentat niciun bon de achiziţie, nicio dovadă a achiziţiei. În momentul în care a încercat să o folosească, când a deschis, a văzut un şoarece, nu întreg, dezintegrat în pulpa respectivă, chiar deasupra cutiei. Era vorba de cutie metalică, nu borcan cu capac. Nu avea document de achiziţie şi nici nu a precizat magazinul, dar în urma discuţiei pe care am avut-o cu dumneaei eu l-am identificat. S-a deplasat o echipă de comisari la magazinul respectiv, în momentul controlului nu au găsit din lotul respectiv, lotul respectiv era din 31 mai, iar produsul respectiv, care era în stocul magazinului pentru vânzare, era din 13 iulie, după o lună jumătate”,

a spus şeful CJPC Botoşani.

 

Potrivit acestuia, ancheta a fost extinsă şi la depozitul central al operatorului economic, unde inspectorii au găsit tot produse de după 13 iulie 2018.

 

”Am verificat şi alte produse de la producătorul respectiv, tot paste tomate, dar prezentate sub altă formă, în alte cantităţi, probabil o să extindem controlul la producător”,

 a adăugat Mirel Rogalschi.

 

 

 

download from google play download from apple store