Ana Lesko băgată cu Poliția și jandarmii într-un Mercedes cu numere străine: GALERIE FOTO cu ce s-a întâmplat

Celebra cântăreață care se află într-o formă de zile mari, deși a avut deja o sarcină, fiind mama unui minunat băiețel, a fost vineri după amiază la Botoșani, în Centrul Istoric al municipiului. A susținut un concert care, din cauza ploii, a strâns un număr redus de fani.

 

Nu a contat. Artista și-a susținut momentul artistic ca și cum s-ar fi aflat în fața a mii de oameni. Spre final, când a coborât de pe scenă, artista a fost practic asaltată de zecile de botoșăneni care au înconjurat-o pentru o fotografie sau pentru un autograf. Unii au trecut chiar pe sub gardurile amplasate în jurul scenei de către forțele de ordine. Cum artista întârzia la un alt spectacol, a fost nevoie de ajutorul polițiștilor și jandarmilor pentru ca Ana Lesko să fie dusă până la mașina cu care a venit la Botoșani, un autoturism Mercedes cu numere străine. (G.E.)

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:45186:Ana Lesko sabotată la Botoșani, a strălucit în fața câtorva oameni : GALERIE FOTO & VIDEO ]]