Americanii în uniforme au trecut puțin și pe la prefect - FOTOGALERIE

Luni, 19 septembrie, prefectul Dan Nechifor a primit vizita unei echipe de militari ai forţelor terestre române şi americane, în cadrul unui tur de documentare prin mai multe judeţe ale ţării. 

 

Ajunşi la Botoşani, în cadrul exerciţiului Cimic Victory 2016  specialiştii au fost curioşi să afle de la primul reprezentant al Guvernului în teritoriu modalităţile prin care instituţiile publice nemilitarizate colaborează cu forţele armate.

 

Situaţiile de urgenţă cu care Botoşanii s-au confruntat mai des în ultimii ani, modul de organizare şi colaborarea dintre serviciile deconcentrate ale ministerelor, sunt alte câteva aspecte discutate, se arată într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției.