Polițiștii au continuat acțiunile pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul transportului, urmărind salvarea de vieți și menținerea ordinii publice.
În primele patru zile ale acțiunii, au fost controlate peste 2.500 de autovehicule, au fost constatate 284 de infracțiuni și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 1.800.000 de lei.
Începând de săptămâna trecută, din ordinul ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează la nivel național, pentru atingerea obiectivului principal al anului 2016 – siguranța cetățeanului. Astfel, în perioada 3 - 6 martie 2016, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor de poliţie Bogdan Despescu, polițiștii au acționat în județele limitrofe cu statele non-UE, respectiv Satu-Mare, Maramureș, Suceava, Tulcea, Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Caraș-Severin, Mehedinți și Timiș.
”Polițiștii au fost prezenți și în trenurile și navele de călători, pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul transportului, precum și pentru salvarea de vieți și menținerea ordinii publice”- se arată pe site-ul Poliției Române.
Astfel, în ultimele patru zile, au fost organizate în total 613 acțiuni și 391 filtre rutiere, în cadrul cărora au fost controlate 9.128 de autovehicule. În urma controalelor, au fost constatate 284 de infracțiuni, dintre care 162 în flagrant delict și au fost aplicate 7.005 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.818.698 de lei. Polițiștii au intervenit și au aplicat 899 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Lege.
Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale Poliției Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au desfășurat activități, în urma cărora au aplicat 5.517 sancțiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 47 pentru consum de alcool și 1.683 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 287 de permise de conducere (52 pentru consum de alcool, 64 pentru viteză) și au retras 121 de certificate de înmatriculare auto.