Sute de sancțiuni au fost aplicate la Botoșani în cadrul planului de acțiune.
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat patru acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii Blocada, beneficiind de sprijinul jandarmilor și au intervenit la 47 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În cadrul acestor acțiuni au fost aplicate 166 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 77.965 de lei și reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, zece permise de conducere.