Amenzi de aproape 50.000 de lei în două zile, controalele au vizat și spațiile de cazare pentru refugiați

Au fost legitimate aproximativ 260 de persoane și verificate, 130 de autovehicule.

 

În zilele de 12 și 13 martie 2022, polițiștii botoșăneni au organizat mai multe acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru prevenirea accidentelor rutiere, care au ca principală cauză de producere nerespectarea regimului legal de viteză.

 

De asemenea, polițiștii au avut în atenție zona spațiilor de cazare temporare și a corturilor din apropierea punctelor de trecere a frontierei, precum și traficul rutier din zonă.

 

Astfel, în urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 260 de persoane și verificate, 130 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 147 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 49.000 de lei.

 

De asemenea, au fost reținute 11 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store