Amenzi de 8.000 de lei şi avertismente în urma tragediei cu scafandrul

 

Inspectoratul Teritorial de Muncă a finalizat cercetările în cazul accidentului de muncă mortal produs în data de 16 septembrie, care s-a soldat cu decesul plutonierului Marius Loghin şi a lui Viorel Socianu, de la Primăria Rădăuţi Prut.

ITM a anchetat doar circumstanţele care au dus la decesul angajatului din administraţia publică locală deoarece pompierul era salariat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar inspectorii de muncă nu au competenţe în evenimentele în care sînt implicate cadre ale unor instituţii militarizate. Instituţia a găsit vinovată Primăria, fapt pentru care a aplicat două amenzi în valoare totală de 8.000 şi şase avertismente.

Mai multe obligaţii trasate Primăriei Rădăuţi Prut

Totodată, s-au dispus şi unele măsuri, precum prelucrarea procesului verbal de cercetare a accidentului cu toţi angajaţii, stabilirea unor atribuţii salariaţilor în concordanţă cu pregătirea lor profesională, asigurarea de condiţii pentru ca toţi lucrătorii să efectueze controlul medical periodic prin servicii de medicina muncii, asigurarea tuturor sortimentele de echipamentele individuale  de protecţie, în funcţie de riscurile la care salariaţii sînt expuşi. S-a mai cerut şi montarea capacelor de protecţie la gurile de vizitare a căminului amplasat în curtea staţiei de alimentare cu apă a satului Rediu şi revizuirea evaluării riscurilor cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă la nivelul unităţii.