Amenzi de 15.000 de lei şi controale cu sonometrul la chefuri

 

Unii botoşăneni petrecăreţi uită uneori că trăiesc alături de alţi oameni care nu au acelaşi program de distracţie ca şi ei. Astfel, vecinii deranjaţi de bună dispoziţia de care dau dovadă aceştia apelează fie la Poliţia Locală, care intervine cu oamenii legii pentru a calma spiritele, fie la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) care vine cu sonometrul pentru a măsura decibelii.

O parte din botoşănenii care consumă alcool ca să uite de probleme sau doar pentru a antrena cheful de distracţie, tind să uite că unii vecini sunt mai sensibili la volumul tare al vocii sau al boxelor. Din acest motiv, aceştia se trezesc cu poliţia la uşă care le cere explicaţii pentru orele nepotrivite la care au ales să petreacă sau să facă scandal. „În primele 10 luni au fost aplicate 74 de sancţiuni pentru tulburarea liniştii publice din care 58 cu amendă în valoare totală de 15.000 de lei şi 16 cu avertisment”, a declarat Bianca Albu, purtător de cuvânt Poliţia Locală.
DSP-ul merge în control cu sonometrul
În schimb, botoşănenii care sunt deranjaţi de muzica şi zgomotul care vine de la diverse baruri pot apela la DSP. Astfel aceştia trimit în teren o echipă de inspectori „înarmaţi” cu un sonometru, aparat folosit pentru măsurarea intensităţii undelor sonore, cu care se verifică dacă plângerea se adevereşte.  ”Anul acesta au fost înregistrate două sesizări și nici una nu s-a confirmat la fața locului”, a declarat Lidia Onofrei, purtător de cuvânt DSP. Potrivit acesteia, este dificil de monitorizat şi surprins momentul în care muzica se aude mai tare de la un local sau de la o altă sursă deoarece aceste situaţii sunt deseori nocturne şi spontane.
Elsa ŞEICA