AMENZI aplicate la Botoșani pentru păsări crescute cu antibiotice

Pe lângă verificările care sunt efectuate pe siguranța alimentară, inspectorii sanitar veterinari verifică și domeniul privitor la sănătatea animală.

 

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani a efectuat în vara acestui an un număr de 26 controale la ferme, unități farmaceutice sau cabinete medical veterinare din județ.

 

Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.120 de lei

 

„Sancțiunile au fost aplicate pentru neconformități privind transportul de animale sau utilizarea de antibiotice în furajare la păsări”, a transmis Teodor Harabagiu, directorul executiv interimar al DSVSA Botoșani.

 

În lunile iulie și august atât pe sănătate animală cât și pe siguranță alimentară au fost efectuate în total 429 de controale de către DSVSA Botoșani. Au fost aplicate 20 de amenzi cu o valoare totală de 104.720 de lei și 24 de avertismente.

 

Pe lângă acțiunile de control, inspectorii sanitar veterinari derulează și alte acțiuni specifice instituției precum înregistrare unități noi sau radiere a altora care nu mai prestează activitate sau eliberare pașapoarte pentru animale.