Verificările au fost efectuate la solicitarea prefectului care a constituit o comisie mixtă în acest sens.
Au fost vizate unitățile care transportă sau comercializează gaz petrolier lichefiat (GPL), iar una dintre instituțiile angrenate în verificări a fost Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier (ISCTR) care a efectuat acțiuni de control și îndrumare în rândul conducătorilor auto dar și la sediul societăților.
„În cadrul controalelor în trafic au fost oprite și verificate un număr de șapte unități de transport. În urma controlului s-a constatat o deficiență încheiată cu sancțiune în valoare de 2.000 lei respectiv pentru transportul de substanță GPL. La sediul societăților au fost verificați doi operatori de transport substanțe periculoase și cu asta am încheiat verificarea firmelor din evidența noastră, a transportatorilor de substanțe periculoase”,
Ovidiu Luca, șeful ISCTR
De asemenea, la sediul unei societăți de profil a fost aplicată o sancțiune de 4.000 de lei pentru că nu avea desemnat un consilier de siguranță. S-a trasat inclusiv intrarea în legalitate.
„Ca și concluzie, cum am spus și în rândul trecut s-a văzut o responsabilitate mai mare din partea operatorilor și a șoferilor privind respectarea legislației specifice în transportul substanță periculoasă”,
Ovidiu Luca, șeful ISCTR
Verificările la stațiile GPL au fost efectuate până la data de 1 noiembrie 2023. Ulterior toate instituțiile care au participat la controale vor verifica dacă măsurile trasate au fost duse la îndeplinire de operatorii economici depistați cu nereguli.