Alexandra Huțu: De astăzi botoșănenii pot selecta operatorii care le vor instala panourile fotovoltaice

Parlamentarul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru mediu din Camera Deputaților, a anunțat că astăzi, 6 septembrie 2023, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat lista instalatorilor validați în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.

 

Solicitanții botoșănenii care s-au înscris în program pot selecta în aplicația pusă la dispoziție de AFM unul dintre operatorii economici validați pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice. Conform Ghidului de finanțare, solicitanții au la dispoziție 90 de zile calendaristice pentru a face acest lucru, adică până pe data de 5 decembrie 2023.

 

„Cei 1334 de botoșănenii și cele 19 unități de cult din județul Botoșani care au depus documentele în cadrul sesiunilor de înscriere pot alege unul dintre cei 9 instalatori validați care au sediile sociale în județul Botoșani sau pot opta pentru oricare alt instalator ce figurează în lista publicată de AFM. În total sunt 515 instalatori care au trecut de evaluare la nivel național, însă eu îi încurajez pe botoșăneni să opteze pentru un agent economic botoșănean, pentru că așa vor susține și economia locală”, a transmis deputatul PSD Alexandra Huțu

 

Fondurile nerambursabile alocate de AFM sunt în valoare de 20.000 de lei per beneficiar și vor fi utilizate pentru finanțarea achiziționării și instalării sistemelor de panouri fotovoltaice care folosesc sursele de energie regenerabilă în vederea producerii de curent și utilizarea acestuia de către consumatorii racordați la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice. În cadrul sesiunilor de înscrieri aplicanții botoșănenii au rezervat în total suma de 27.060.000 lei, din care 26.680.000 lei pentru 1334 de gospodării și 380.000 lei pentru 19 unități de cult.

 

Botoșănenii pot consulta lista instalatorilor aprobați și instrucțiunile pentru  parcurgerea etapelor prevăzute de Ghidul de finanțare accesând link-ul: https://www.afm.ro/sisteme_fotovoltaice.php


-    Comunicat PSD Botoșani