Însă a avut alte urmări și efecte pe care părinții le resimt și astăzi.

Ani de eforturi pentru a deveni părinți

Tinerii din municipiul Botoșani și-au dorit enorm să fie părinți. Au mers la tot felul de clinici private iar Raluca a urmat tratamente costisitoare și, pe alocuri, chinuitoare. Încercările s-au întins de-a lungul a șapte ani până în fericita zi în care testul de sarcină a avut un rezultat pozitiv. Părea că astrele se aliniază și pentru Andrei și Raluca, iar lucrurile se îndreaptă spre firescul cunoscut în familia tradițională românească.

Raluca își amintește și acum toate trăirile pe care le-a avut, pentru că fericirea obținerii sarcinii a fost înlocuită ulterior de un sentiment de nesiguranță și teamă, ivit pentru protejarea micului suflet care-i creștea în burtică.

Primul pas a fost identificarea unui medic ostetrician care să-i monitorizeze evoluția sarcinii. În urma recomandărilor primite de la apropiații de încredere a optat pentru o doctoriță care profesa atât la Maternitate cât și în cabinetul privat.

„Am sunat la cabinetul privat pentru o programare. Doctorița era în concediu și mi s-a recomandat să merg la Urgențe să fac un ecograf care să confirme sarcina și mai ales să se constate dacă este intrauterină”, își amintește Raluca Bucșă.

A fost momentul în care avea să-i înceapă coșmarul.

„Încă de la început am fost tratată efectiv cu spatele de doctorița de gardă, care era jos la primiri urgențe cu o pacientă de-ale ei. După ce a consultat-o, pacienta a ieșit din cabinet și am intrat eu după ea, vorbind în timp ce ea mergea. Nu a stat o clipă să asculte ce caut acolo, că doar eram pe picioarele mele, nu reprezentam o urgență. În dreptul ecografului se întoarce vizibil deranjată și plictisită și-mi spune: na, hai să-ți fac un ecograf”.

Doar un strop de empatie din partea respectivei doctorițe și probabil că ar fi fost medicul pe care l-ar fi ales Raluca pentru a monitoriza sarcina obținută atât de greu. Derulează timpul înapoi și se gândește că poate și soarta fiicei ei, Iustina Teodora, ar fi fost alta.

„Am rămas timp de 9 luni la doctorița inițială, la fiecare control eram plină de emoții. Ajungeam acasă cumva nemulțumită că era cam rece, iar la mesaje răspundea foarte, foarte greu. M-am gândit că este foarte, foarte ocupată, pentru că era și foarte recomandată și probabil așa sunt toți doctorii care au mulți pacienți”,

Raluca Bucșă

Când sarcina a atins pragul de 36 de săptămâni a fost efectuat ultimul ecograf. Undeva în 13 martie a fost estimată data nașterii fetiței.

Pe 14 martie, doctorița Ralucăi era de gardă în Maternitate și a chemat-o acolo pentru un consult. A fost de altfel prima solicitare de a se prezenta la spital, toate celelalte, pentru monitorizarea contracțiilor și ritmului cardiac având loc în cabinetul ei privat, contracost, evident.

„Pe 12 martie, în jurul orei 13:00 am ajuns la Maternitate cu apa ruptă. Mi-au făcut internare și am urcat în salon, aveam dilatație 1. Mi-au spus că sună ei doctorul meu, dar să-l sun și eu. Am sunat dar nu mi-a răspuns, am dat SMS, tot fără niciun răspuns. Am mai încercat să sun în repetate rânduri fără niciun răspuns, la un moment dat avea și telefonul închis”,

Raluca Bucșă

Sentimentul de panică s-a strecurat în sufletul tinerei însărcinată. Ralucăi i s-a făcut rău din cauza fricii iar tensiunea i-a urcat la 17.

„Tot veneau asistentele să verifice tensiunea, dar nu-mi zicea nimeni cât am. Nici asistentele nu au dat de doctoriță până la ora 18:00 când am înțeles că ar fi transmis să mi se bage perfuzie pentru dilatație. Zis și făcut. La ora 1:00 noaptea aveam dilatația 8 de două ore și copilul nu cobora. Dureri din ce în ce mai mari”.

Raluca se zbătea pe patul Maternității, afară soțul ei Andrei măsura trotuarul în lung și lat. Știa că nu poate face nimic, dar a stat ore în șir în fața Maternității pentru a-i fi astfel alături soției. Teama l-a cuprins și pe el, eforturile pentru acest copil au fost comune și susținute de ambii soți.

Raluca a trimis primul mesaj către doctorița pe care a plătit-o timp de 9 luni, la cabinetul privat. Era 1:10.

Niciun răspuns.

La ora 3:12 este trimisal doilea mesaj.

„O rugam să vină că nu mai suport durerile, aveam contracții din două în două minute și îmi venea să mă urc pe pereți”.

Din nou, liniște. Niciun răspuns

La ora 4:18 Raluca îi scrie pentru a treia oară doctoriței. Avea 15 ore de când fusese internată.

„De la ora 3:00 până la 3:30 am simțit efectiv că timpul s-a oprit în loc și înnebunesc de durere. La ora 4:00 a venit o asistentă să îmi ia sânge și a întrebat dacă am analizele făcute și tot atunci am auzit că vorbea cu altă asistentă că i-a spus doctorița să mă pregătească pe la 5:30 pentru cezariană, că vine ea și oricum cezariană îmi făcea de la început. Atunci am crezut că înnebunesc de durere și de nervi. Ceri să mi se facă perfuzie pentru dilatație de la ora 18:00 și mă ții în dureri ca pe un animal, ca până la urmă să faci cezariană”.

„Urlam de câteva ore bune în salon”

Doctorița nu a răspuns nici la ultimul mesaj. Noaptea albă, plină de dureri greu de descris în cuvinte, continua.

„Urlam de câteva ore bune în salon și împingeam cum puteam la fiecare contracție. Am întrebat asistentele dacă nu pot să nasc cu ele, cu moașa, cu doctorița de gardă, că eu nu mai pot. Nu se bagă nimeni peste medicul tău, dacă el a spus că vine. Acesta a fost răspunsul pe care l-am primit”.

Totuși, la 4:30 medicul de gardă i-a verificat dilatația și a ajutat-o să nască.

„La ora 4:50 s-a născut minunea mea, cu voia Domnului. La naștere copilul a primit scorul 6. Nu am auzit-o plângând pentru că abia reușea să respire. Era vânătă toată. Doctorița neonatolog mi-a zis: o vedeți, dar nu e bine deloc. Mă rugam neîncetat cât îi făceau manevre să respire. Au pus asistentele să îmi sune doctorița să vină să mă coase. Și acum îmi amintesc cum a intrat cu un rânjet până la urechi: ți-am zis că la 5:00 naști. La copil nici nu s-a uitat. O oră a durat să mă coase și am simțit fiecare ac. Am stat până pe data de 15 martie în același salon, pentru că mi-a uitat înăuntru pansamentele”.

Fetița, Iustina Teodora, a fost dusă de urgență la terapie intensivă. Mama și-a văzut fiica abia după trei zile, din cauza stării de sănătate precare. În timpul nașterii a avut cordonul ombilical răsucit în jurul gâtului, atât mama cât și bebelușul fiind la un pas de eclampsie, o condiție medicală severă, caracterizată prin apariția unor convulsii în timpul sarcinii, pe fondul hipertensiunii arteriale.

Au fost puse în pericol viețile atât a mamei cât și a copilului.

Raluca și-a revenit complet după o lună când i-a trimis un nou mesaj doctoriței care a refuzat să-i răspundă la mesaje și să se deplaseze până la spital pentru a o ajuta să nască.

De această dată a primit un răspuns, extrem de prompt. Doctorița i-a cerut să nu mai fie deranjată.

S-a consultat cu soțul să se adreseze organelor abilitate să analizeze astfel de situații medicale, însă pentru că alegerea a fost făcută pe bază de recomandare, au decis să renunțe la acest demers.

S-au concentrat în schimb pe fetiță care din cauza complicațiilor de la naștere a rămas cu o serie de afecțiuni cardiace.

„I-au descoperit niște malformații la inimioară, niște chestii care nu s-au închis. Am fost la control la Suceava la un doctor care ne-a speriat foarte tare, după care am decis să mai încercăm și în altă parte. Ne-am adresat unei doctorițe din Iași care ne-a spus că sunt niște probleme care trebuie reglate pe parcurs și trebuie să ținem situația sub control. Undeva prin noiembrie sperăm să avem ultimul control”,

Andrei Bucșă, tatăl

De mai bine de un an fetița a tot avut probleme medicale. Copilul s-a luptat extrem de mult în noaptea de 12 spre 13 martie să iasă viu din burtica mamei. Și astfel ar fi declanșat afecțiunile la inimă.

A mai avut și un hemagiom în apropierea inimii care a trebuit să fie tratat.

De ce s-au decis să facă publică povestea?

„Am simțit o revoltă foarte mare când am văzut că a murit Alexandra. De când am aflat de moartea ei în fiecare zi merg la proteste și particip activ acolo. Și vreau să fac publică povestea pentru că vreau să nu se mai întâmple și la altcineva. Pentru că anul trecut putea să fie soția mea. Luni au îngropat-o pe Alexandra și mâine pot fi alte mame. Plus alte povești și alte povești reale pe care le-am auzit din Maternitate de la soția mea, în care vin fetele de la țară, necăjite, vai de capul lor și unele strigă, altele nu strigă pe acolo, și vine infirmiera sau asistenta și-i spune: dar de ce urli, când ai stat crăcănată nu urlai?  Astea nu sunt vorbe de spus. Eu sunt bărbat, dar probabil că în pielea unei mame care-și dorește un copil nu poți să știi exact ce e”.

*Notă - Rămâne la latitudinea părinților dacă doresc să facă public numele respectivului medic. O pot face la linkul articolului care a fost postat pe pagina de Facebook a publicației Botoșăneanul, respectiv Facebook.com/Botosaneanul