Alexandra ar fi împlinit 26 de ani! Comemorare la mormânt cu peste 100 de botoșăneni, slujbă oficiată de nouă preoți – VIDEO&FOTO

Alexandra Ivanov, născută pe data de 11 septembrie 1997.

Decedată pe data de 18 august 2023, în Maternitatea Botoșani.

 

Anul acesta tânăra care a lăsat în urmă trei copii mici orfani de mamă, și o comunitate revoltată, ar fi împlinit 26 de ani.

O viață tânără care a fost curmată în mod nedrept, acuză familia. Organele de cercetare penală vor demonstra acest lucru, prin activitățile specifice care au căpătat un ritm susținut în căutarea adevărului petrecut în noaptea de 17 spre 18 august 2023.

 

Până atunci familia își strigă durerea, valul de oameni care au empatizat cu suferința lor s-a mai redus.

Au mai rămas totuși câțiva care le sunt alături celor care plâng după tânăra botoșăneancă și cer acea „dreptate pentru Alexandra”, un simbol al campaniei care a început spontan la Botoșani, după moartea ei.

 

Pe 11 septembrie, în ziua în care Alexandra ar fi trebuit să-și serbeze ziua de naștere, familia s-a adunat la Cimitirul din Zona Industrială pentru a o comemora. În jur de 100 de botoșăneni i-au fost alături.

Și un număr de nouă preoți care au oficiat una dintre cele mai triste și dureroase slujbe în jurul unui mormânt cu cruce albă și acoperit de flori de sezon. Părinții, soțul și copiii Alexandrei au cântat alături de preoți, semn că acele cântece bisericești nu le erau deloc străine.

 

Rugăciunile s-au înălțat spre cer, ochii aproape a tuturor celor prezenți erau încețoșați de lacrimi.

 

Alexandra, odihnește-te în pace!