De un an și două luni aproape toate instituțiile se folosesc fără jenă de situația sanitară pentru a nu permite intrarea publicului în sedii, pentru a bloca accesul la informațiile de interes public și pentru a limita pe cât posibil să dea socoteală populației și agenților economici care le plătesc practic salariile demnitarilor și celorlalți bugetari pentru ceea ce (nu) fac când stau baricadați în birouri.
Primăria și Consiliul Local Botoșani au dat pe 11 mai 2021 un exemplu elocvent în acest sens.
Deși atât municipiul, cât și județul Botoșani se aflau atunci ca și acum în ”scenariul verde”, ședința extraordinară a CL s-a desfășurat din nou online.
Capitala județului are cea mai redusă rată de infectare de la învestirea noului primar și a noilor consilieri, adică de peste jumătate de an.
Cu toate acestea, edilul șef a convocat CL la o ședință desfășurată ”prin mijloace electronice”.
Cosmin Andrei s-a prevalat de o modificare adusă Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local Botoșani anul trecut, pe 19 martie, adică la patru zile după intrarea României în Starea de Urgență.
Ori acum situația este cu totul alta.
În contextul epidemiologic actual, convocarea în sistem online pare însă a fi una forțată.
Și asta pentru că respectiva modificare adusă regulamentului CL prevedea:
”În situații excepționale, constatate de către autoritățile competente, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremure și alte situații care fac imposibilă prezența consilierilor în sala de ședințe a Consiliului, care sunt de natură a pune în pericol sănătatea acestora și sănătatea publică, ședințele Consiliului Local al municipiului Botoșani se vor desfășura prin mijloace electronice”.
Ori în ”scenariul verde” în care se află municipiul Botoșani, prezența fizică a consilierilor este cât se poate de legală și de posibilă.
De altfel, Consiliul Local a organizat ședințe în format fizic la Casa de Cultură a Sindicatelor atunci când municipiul Botoșani se afla în ”scenariul galben” și chiar și în ”scenariul roșu”.
Mai concret, începând cu 28 martie, municipiul Botoșani s-a aflat în ”scenariul roșu” până pe data de 25 aprilie. Ei bine, în aceste patru săptămâni în care municipiul Botoșani a fost în ”scenariul roșu”, Consiliul Local s-a întrunit de patru ori în ședințe extraordinare la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe 6, 7, 14 și 21 aprilie.
Paradoxal, după ce Botoșani a ieșit din ”scenariul roșu”, a trecut și de cel galben și a ajuns în cel verde, având cea mai bună rată de infectare cel puțin din ultima jumătate de an, primarul a convocat ședință online.
Transmisia a fost una execrabilă pentru o instituție de o asemenea anvergură. A început cu imagini care aminteau de televizoarele cu lămpi de pe vremea comuniștilor și a continuat cu decalaje între sunet și imagini, sunet care oricum era unul de proastă calitate.
De altfel, unul dintre consilierii locali s-a și plâns de modul de desfășurare a ședinței și a cerut reluarea întrunirilor în sistem clasic.
Dincolo de calitatea transmisiei, trebuie spus din nou că unii consilierii și-au bătut iarăși joc de participarea la întrunire, închizându-și camerele și luând parte doar teoretic la ședință. Cu siguranță însă indemnizația o vor primi și practic.
La solicitarea Botoșăneanul, edilul șef și-a motivat dispoziția de convocare online prin caracterul extraordinar al ședinței și prin numărul redus de proiecte de pe ordinea de zi.
”Întrucât a fost convocată o ședință extraordinară de Consiliu Local, iar numărul proiectelor pe ordinea de zi supuse aprobării nu a fost unul mare, conducerea Primăriei Municipiului Botoșani a optat ca aceasta să aibă loc prin mijloace electronice”,
Cosmin Andrei, primar Botoșani.
Toate celelalte patru ședințe desfășurate fizic în ”scenariul roșu” au avut însă de asemenea caracter extraordinar. Ba mai mult, cea de marți, 11 mai, desfășurată online, a avut cele mai multe proiecte pe ordinea de zi față de celelalte ședințe.
Ceea ce nu se poate în municipiul reședință de județ, este posibil la Bucecea. În orășelul condus de Angel Gheorghiu, colegul de partid al lui Cosmin Andrei, ședințele se desfășoară în format fizic, chiar dacă sala este de multe ori mai mică decât cea de care dispune Primăria Botoșani și în plus sunt transmise și pe internet. Și, rușinos pentru o primărie de municipiu, calitatea imaginii și a sunetului furnizate de Primăria și Consiliul Local Bucecea este considerabil peste ceea ce oferă instituțiile similare din capitala județului.
Ironia sorții, chiar în ziua în care Consiliul Local Botoșani, invocând la limita abuzului pandemia, s-a întrunit în ședință online, teoretic de frica bolii, Teatrul Vasilache a anunțat că organizează reprezentanții cu 84 de spectatori. Instituția este subordonată tocmai municipalității botoșănene și deci ar putea găzdui fără probleme și ședințele deliberativului local, format din 23 de aleși. Chiar și cu primarul, secretarul general, directorii din Primărie, jurnaliști și alți invitați, nu s-ar atinge numărul de 84 de participanți.
Ba ar putea să o facă și gratuit atât timp cât, practic, proprietarul său este cel care are nevoie de sală, astfel încât nu s-ar mai putea pretexta și ”uriașele economii” care se fac prin neachitarea tarifului de 500 de lei la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Aceasta este însă doar o variantă. Municipalitatea are însă în realitate la dispoziție o mulțime de spații, de la incubatorul de afaceri la Parcul Cornișa, unde ar putea organiza ședințe dacă într-adevăr s-ar vrea să se facă asta.
”Nu se va dori ca aceste ședințe să se desfășoare, din nou, doar în format electronic, ci se va căuta o alternare între ședințele desfășurate în sistem online și cele în format fizic, cel mai probabil în sala Casei de Cultură a Sindicatelor”,
Cosmin Andrei, primar Botoșani.
Edilul șef a adăugat că, dacă situația provocată de pandemie se va menține la aceeași parametri buni sau chiar va fi înregistrată o scădere a cazurilor, ”se ia în considerare” ca ședințele de Consiliu Local, măcar cele ordinare, să aibă loc în sala „Mihai Eminescu” a Primăriei.
Acest gen de promisiune se face însă deja de câteva luni, iar prefectul, cel care a solicitat atât Consiliului Județean, cât și Consiliului Local să organizeze ședințe publice în adevăratul sens al cuvântului, crede că primarul nu face altceva decât să se folosească de pandemie pentru a scăpa de ședințele fizice.
Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), susține că în ”scenariul verde”, în care se află municipiul Botoșani, se pot organiza întruniri cu 50% locuri ocupate dintr-o sală.
”Municipalitatea are locații în care poate face fizic orice ședință de Consiliu Local. Suntem însă în Starea de Alertă, iar în Codul Administrativ este o prevedere în care se precizează foarte clar că poate fi făcută și online. Deci rămâne la latitudinea celui care convoacă ședința. Ideea este că, dacă într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat vom reuși să nu mai existe această Stare de Alertă, așa cum se preconizează undeva în luna iunie, atunci chiar nu mai este vreun motiv să nu desfășori ședințele fizic”,
Dan Nechifor, prefect.
Ceea ce se întâmplă cu ședințele Consiliului Local oferă unul dintre răspunsurile la întrebarea: de ce nu mai scăpăm de pandemia asta? Pentru că sunt interese enorme într-o mulțime de domenii ca această stare să se prelungească la nesfârșit, dacă se poate, pentru că o mulțime de politicieni, oameni de afaceri, șefi de instituții și nu numai, și-au dat seama cât de mult pot profita de pe urma acestei situații.
Uneori, mai rău decât virușii, par a fi oamenii.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL