Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare pentru Botoșani de tip Cod Portocaliu.
În intervalul 17 iunie 2018 – 18 iunie2018 ora 12:00 vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Suceava – bazin superior și afluenți, Moldova – bazin superior și afluenți (judeţele Suceava şi Neamţ), Başeu (judeţul Botoşani), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi).
De asemenea în intervalul 17 iunie 2018 ora 06:00 – 18 iunie 2018 ora 12:00 vor fi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – bazin superior şi mijlociu, amonte S.H. Hoghiz (judeţele Harghita, Covasna şi Braşov), Prahova – bazin superior, Teleajen (judeţul Prahova), Buzău – bazin superior amonte S.H. Nehoiu (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Bacău şi Neamţ), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval Ac. Galbeni (judeţele Bacău, Vrancea şi Galaţi), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Iaşi, Neamţ, Vaslui, Vrancea, Bacău şi Galaţi).
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Bacău, Iaşi, Suceava, Neamţ şi Botoşani.