ALERTĂ pentru botoşănenii care deţin aceste modele de telefone: Un bug software trimite pozele la întâmplare

Toţi cetăţenii care deţin aceste modele de telefoane trebuie să fie foarte atenţi şi să dezactiveze imediat una dintre aplicaţiile telefonului. 

 

Din cauza unui bug software, pozele din telefonul fiecăruia ar putea fi trimise la întâmplare.

 

Samsung Galaxy S9, Galaxy S9+ şi Note 8 sunt afectate de un bug software cu potenţial exploziv, care odată declanşat, cauzează trimiterea pozelor din memoria telefonului mobil către persoane alese la întâmplare din agenda aplicaţiei Samsung Messages, potrivit Ştiri pe surse.

 

Cei mai norocoşi ar putea scăpa cu o singură poză trimisă, însă la fel de uşor poate fi trimisă întreaga colecţie de „picanterii”, fără ca nimeni să observe nimic.

 

Aparent, singurul mod de a evita asta este să dezactivăm temporar aplicaţia de mesagerie Samsung Messages, preinstalată pe dispozitivele Samsung de generaţie recentă. Cei care suspectează un astfel de incident pot afla cu certitudine consultând fişierele „jurnal” păstrate la secţiunea phone account.

 

Contactaţi pentru explicaţii, oficialii Samsung au confirmat problemele semnalate de utilizatori, pe care le pun în seama unei actualizări recente adusă aplicaţiei Samsung Messages.

 
download from google play download from apple store