ALERTĂ noaptea trecută la Botoșani! Un bărbat a intrat într-o simigerie, a lovit o angajată în vestiar și a încercat să fure banii

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au  muncit fără încetare toată noaptea de vineri spre sâmbătă pentru documentarea cât mai rapidă a cazului și a activității infracționale pentru ca astăzi acuzatul să poată fi prezentat instanței.

 

Un bărbat de 38 de ani din Harghita a pătruns noaptea trecută în Simigeria Luca din Calea Națională cu intenția de a fura bani din interior sau de la angajate. A ajuns până în vestiar unde s-a apucat să scotocească prin poșetele femeilor care lucrează acolo.

 

A fost surprins de o tânără de 23 de ani și pentru a-și asigura scăparea a lovit-o și ulterior a fugit fără să reușească să-și însușească vreun bun.

 

Angajatele societății comerciale au sunat imediat la 112 și au anunțat ce li s-a întâmplat.

 

A fost momentul în care pentru polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale începea o noapte albă. Bărbatul a fost identificat la scurt timp și reținut în primă fază pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus in Centrul de Reținere și Arestare al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

Astăzi a fost prezentat instanței cu propunere pentru emiterea unui mandat de arest preventiv pentru 29 de zile.

 

El este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie calificată.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store