ALERTĂ la 112: Echipaj de ambulanţă ameninţat cu TOPORUL de un botoşănean

Situaţie incredibilă petrecută în judeţul Botoşani.

 

S-a întâmplat miercuri, 10 iulie 2019. Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 4 Dorohoi, au fost sesizaţi prin apel la 112, de către membrul unui echipaj de ambulanţă aflat în misiune, în localitatea Cordăreni, cu privire la faptul că un bărbat aflat în stare de ebrietate le adresează injurii şi ameninţări cu acte de violenţă, acestora fiindu-le solicitată prezenţa în acel loc chiar de către bărbatul recalcitrant.

 

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, ocazie cu care l-au identificat pe agresor în persoana unui bărbat de 38 de ani, din localitatea Cordăreni, care se afla  în stare de ebrietate. Întrucât avea un comportament agresiv la adresa  cadrelor medicale şi le ameninţa cu un topor pe care îl ţinea în mână, acesta a fost imobilizat şi condus la sediul poliţiei.

 

Întrucât avea un comportament agresiv la adresa  cadrelor medicale şi le ameninţa cu un topor pe care îl ţinea în mână, botoşăneanul a fost imobilizat şi condus la sediul poliţiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

 

Ulterior, faţă de bărbat s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Botoșani.


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store