Meteorologii au emis în urmă cu câteva minute o avertizare meteo pentru judeţul Botoşani şi întreaga ţară.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea valabilă în toată ţara, în următoarele patru zile.
Astfel, potrivit meteorologilor, în intervalul 11 aprilie, ora 15.00 – 15 aprilie, ora 10.00, este valabilă o informare de ploi moderate cantitativ şi manifestări de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat va ploua temporar în toate regiunile și vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice, mai însemnate cantitativ în sud-vestul, sudul și sud-estul țării.
"Ne așteptăm la ploi în toate regiunile țării. Ne aflăm sub influența unui nucleu ciclonic ale cărui sisteme frontale vor traversa teritoriul țării. Mai multe sisteme frontale vor determina ploi în toate zonele joase pt că la munte vor fi precipitații mixte. Aceste ploi vor fi sub formă de averse și vor determina cantități mai însemnate de apă ce vor depăși în intervale de 24 de ore 15-20 l/m pătrat", a declarat la observator, Alina Şerban, meteorolog ANM.
La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, în special în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.
Cantitățile de apă vor depăși local - în perioade scurte de timp sau prin acumulare în intervale de 24 de ore - 15...20 l/mp, iar izolat, mai ales în Oltenia, Muntenia și zonele montane aferente, 30...40 l/mp, potrivit ANM.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: