Comunitatea romă de la Botoșani intră în febra alegerilor și urmează să-și aleagă noi lideri.
În luna octombrie sunt programate alegeri atât la filialele din teritoriu cât și la cea județeană a Partidei Romilor Botoșani. În prezent această organizație este condusă cu titlu de interimat de Jupiter Borcoi, în calitate de președinte și Semiramida Bălan, de vicepreședinte.
La acest moment nu se cunoaște data la care vor avea alegeri în municipiul Botoșani.
„Se vor organiza aceste alegeri locale, undeva după 10 octombrie. Comunitățile o să-și aleagă câte un lider de la Partida Romilor. Pe municipiu vor avea loc alegeri tot prin luna octombrie, nu s-a stabilit o dată. Așteptăm și o delegație de la București, vor participa și reprezentanții organizației de la București. Se depun deja candidaturi pe fiecare localitate în parte, inclusiv pe Botoșani”,
Jupiter Borcoi, președinte interimar
Cert este că deja au apărut primele candidaturi din partea tânărului Florin Nicoi, absolvent a două facultăți și master și Bilian Ferariu, angajat al Serviciului Public Local de Asistență Socială (SPLAS) din cadrul Primăriei Botoșani.
Liderii comunitari de la centru au impus și o serie de condiții pentru candidați și anume să aibă cazierul curat, să aibă liceul absolvit, să cunoască limba romani și să fi fost activ cel puțin doi ani de zile în activitatea Partidei Romilor.
Florin Nicoi își îndeamnă membrii din comunitate să-l voteze și susține că merită acest lucru pentru că este tânăr, are studii și a dispune de răbdarea și ambiția necesară să-și ajute romii.
„Vreau să mă voteze lumea pentru că liderii actuali au arătat în anii care au trecut ce pot face pentru comunitatea romă din Botoșani: nimic. Ignoră comunitatea, tratează cu dispreț și indiferență. Nu servesc aceleași principii și valori ale comunității. Îmi doresc foarte mult ca țiganii din comunitatea de la Botoșani să poată să aibă acces la educație, sănătate, un loc de muncă decent, să fim tratați european. Vrem normalitate, alături de lideri romi normali”,
Florin Nicoi, candidat la Partida Romilor
Organizatorii își doresc la alegeri o prezență de măcar 50% dintre cei cu drept de vot adică în jur de 500 – 600 de persoane din comunitatea romă.
La acest moment nu se cunoaște locul unde vor avea loc alegeri însă Jupiter Borcoi susține că va anunța acest eveniment la momentul oportun.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: