Alegeri cu unic candidat la TNL - AFLĂ cine este preşedintele tinerilor liberali

 

Duminică, membrii Tineretului Naţional Liberal Botoşani și-au desemnat candidaţii pentru Biroul Politic Municipal. Pentru preşedenţia acestei structuri politice a existat un singur candidat în persoana lui Mihai Necolau, care până acum a fost preşedinte interimar.

În sala de marmură a Teatrului Mihai Eminescu seniorii au fost alături de cei tineri. Preşedintele organizaţiei municipale PNL a oferit ca exemplu de bună practică gruparea politică pe care o conduce. „Stimaţi tineri, colegii noştri din organizaţia municipală de trei ani de zile organizaţia de seniori nu s-a despărţit. Săptămână de săptămână de săptămână, zi de zi, ne adunăm, punem ţara la cale, în sensul bun al cuvântului. Dvs. şi noi seniorii vrem să vă mulţumim că am trecut două campanii electorale excepţionale, campania la europarlamentare şi campania prezidenţială unde nucleul cu care ne mândrim noi seniorii este prezent. Municipiul Botoşani prin intermediul dvs. a scos 31% din voturile întregului judeţ la alegerile parlamentare, dăruirea pe care aţi dat dovadă, nopţile nedormite, hăituială puterii în urma dvs., eforturile pe care le-aţi făcut dvs. în interior să vă menţineţi în gruparea aceasta”, a declarat Gheorghe Iavorenciuc, preşedintele organizaţiei municipale PNL.
"Peste două luni de zile putem fi 300"
De cealaltă parte, candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean a recomandat membrilor din TNL să mărească echipa, fiecare convingându-şi prietenii să se alăture partidului. „Pentru Partidul Naţional Liberal şi pentru USL-ul la nivel de Botoşani şi la nivelul municipiului Botoşani aveam o prioritate în primul rând pentru câştigarea alegerilor la Consiliul Judeţean şi în acelaşi timp câştigarea municipiului, reşedinţă de judeţ, municipiul Botoşani şi cred că astăzi putem avea un nou început pentru municipiul Botoşani, avem nevoie de tineri, avem nevoie de seniori şi de toţi colegii noştri atât din municipiul Botoşani cât şi din judeţul Botoşani (...). Astăzi avem în jur la o sută de colegi în această sală, dar dacă o să înţelegem cu toţii, astăzi putem fi 100, peste două luni de zile putem fi 300. Fiecare dintre dvs. puteţi găsi încă doi prieteni care să se alăture de noi”, a spus Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani.
La final s-au numărat 72 de voturi
După ce s-a încheiat procedura de votare, a fost anunţat prima oară cu câte voturi a ieşit Mihai Necolau preşedintele Biroului Politic Municipal – din 72 de voturi, 62  pentru, iar 5 declarate nule din cauza că membrii TNL au introdus în urnă foaia fără a încercui candidatul. După care a urmat anunţarea numărului de voturi primite de candidaţii la celelalte funcţii, fiind selectaţi pentru conducerea structurii un număr de 14.
Redăm mai jos lista candidaţilor şi numărul de voturi:
 Prenume şi nume
Număr de voturi
 Valentin Călin  69
 Cristian Calenciuc  63
 Costel Cristian Pârvu  58
 Anca Consuela Pâslaru
 57
 Lucian Borfotină
 56
 Radu Lebădă
 53
 George Iavorenciuc
 52
 Bogdan Huţuleac
 49
 Mirabela Cujbă
 48
 Ovidiu Hobjilă
 46
 Ovidiu Eram
 45
 Bogdan Doroftei
 44
 Ioan Zarug
 41
 Florentin Căzăcuţ
 40
 Andrei Dumitraş
 38
 Alexandru Marian Ojog
 37
 Dragoş Halaicu
 36
 Ionuţ Ohaci
 32







Elsa ŞEICA