Alecsandru s-a întâlnit cu „poporul” în Piaţa Mare – FOTOGALERIE

 

Candidatul Alianței România Dreaptă la un mandat de deputat, Gabriel Augustin Alecsandru a luat la pas, duminică dimineață, piața mare pentru a se întâlni cu oamenii. Tânărul candidat s-a bucurat de o reacție extrem de  frumoasă din partea oamenilor care l-au întâmpinat și înconjurat imediat cu  multă căldură.

Oamenii, atât cei aflați la cumpărături, cât și comercianții, au stat de vorbă cu el și majoritatea l-a felicitat pentru curajul de a candida în ciuda vârstei pe care o are.
Pregătirea profesională, implicarea în viața comunității de foarte tânăr, dar și faptul ca e un familist convins au fost principalele motive pentru care oamenii l-au asigurat că-l vor susține la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie. “M-a bucurat foarte mult reacția oamenilor la întâlnirea pe care am avut-o cu ei în piață. Pot să spun chiar că nu m-am așteptat la o reacție atât de frumoasă. Oamenii își doresc cu-adevărat o schimbare în viața politică. Vor oameni noi, chiar tineri care nu au mai fost până acum în Parlament, care să-i reprezinte în adevăratul sens al cuvântului. Nu le-am promis decât că îi voi respecta, asta însemnând că mă voi gândi mai întâi la dorințele dumnealor”, a declarat Gabriel Augustin Alecsandru.

Respectul pentru familie, una dintre valorile pe care tânărul candidat o va susține și ca deputat în Parlament, i-a determinat pe oameni să declare că-i vor acorda votul la alegerile din data de 9 decembrie.  “Am observat bucuria oamenilor mai ales când le-am spus că sunt tânăr, familist, preocupat tot timpul de viața comunității. Oamenii s-au bucurat că există tineri care se implică, familiști, interesați de viitor, astfel dându-le și lor speranța pentru ceea ce va urma. Îmi doresc să fac ceva cu adevărat bun pentru oamenii din acest județ”, a mai spus Gabriel Augustin Alecsandru.