Directorul general de la societatea Nova Apaserv, Albert Tănasă, în cadrul unei conferințe de presă a ținut să dezmintă unele informații care ar fi apărut în mass-media și nu numai.
Și anume că societatea Nova Apaserv ar fi în pragul falimentului.
„Au fost făcute foarte multe declarații de către foarte multe persoane mai mult sau mai puțin abilitate de a comenta aspectele la care mă refer. Au fost informații conform căreia societatea Nova Apaserv se află într-o situație financiară dezastruoasă, într-o situație apropiată de insolvență sau chiar în pragul unui faliment. Vreau să dezmint aceste informații”,
a declarat Albert Tănasă, director general Nova Apaserv
Și drept argument a prezentat ultimul certificat de atestare fiscală de unde rezultă faptul că societatea nu are datorii la bugetul de stat.
Față de aceste zvonuri care au apărut pot să vă spun că am fost contactați verbal sau în scris de către reprezentanții ministerului dezvoltării, de către reprezentanții autorității de management de la București și de către bănci care ne-au solicitat informații legate de situația financiară a societății. Pot să spun și să vă prezint un ultim certificat de atestare fiscală eliberată în luna aprilie 2018. La ora actuală societatea Nova Apaserv nu are datorii bugetul de stat. Deci suntem pe 0 la luna aprilie, nu am avut și sper să nu avem nici pe viitor datorii la bugetul de stat”,
a declarat Albert Tănasă, director general Nova Apaserv
Totodată a subliniat că societatea nu se află totuși într-o situație de invidiat, însă până a ajunge la insolvență este cale lungă.