ALARMANT: Un nou focar de pestă porcină într-o localitate din Botoşani: Anunţul făcut de prefect

Un nou focar de pestă porcină africană a fost înregistrat, joi, după moartea a trei porci dintr-o exploatație familială.

 

S-a întâmplat în comuna Hănești din judeţul Botoșani.

 

Potrivit prefectului Dan Șlincu, prezenţa virusului PPA a fost confirmată în urma analizelor de laborator, informează pro tv. Familia în gospodăria căreia a fost înregistrată mortalitatea mai deţine 16 porci, care urmează a fi ucişi de autorităţile sanitar-veterinare.

 

Prefectul a convocat pentru vineri o şedinţă a Centrului Local de Combatere a Bolilor, în vederea stabilirii măsurilor care se impun pentru prevenirea extinderii PPA în comuna Hăneşti.

 

Prezenţa virusului PPA la cei trei porci domestici survine la câteva zile după ce 13 porci au fost găsiţi morţi pe un fond de vânătoare, 12 dintre ei fiind purtători ai virusului.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store