Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului (APM) suspendarea Autorizației Integrate de Mediu (AIM) emisă pentru Centrul Integrat de Management al Deșeurilor (CMID) Stăuceni. Mai direct spus, noua groapă de gunoi a județului riscă să rămână fără autorizație de mediu, ceea ce înseamnă că nu ar mai putea să își desfășoare activitatea, iar operatorii de salubrizare din întreg județul nu ar mai avea unde să ducă deșeurile.
Garda de Mediu Botoșani a formulat această solicitare către APM după ce în lunile martie și aprilie comisari ai instituției s-au deplasat la CMID Stăuceni pentru a verifica dacă s-au îndeplinit măsurile stabilite la un control efectuat în luna noiembrie 2021. După cum Botoșăneanul v-a informat la acea dată, Garda de Mediu a aplicat amenzi de 140.000 de lei pentru exploatarea neconformă a stației de epurare ape uzate, precum și pomparea concentratului pe corpul depozitului, existând pericolul deversării în șanțul perimetral și în emisar. Totodată, s-a constatat modificarea instalației autorizate prin amenajarea și punerea în funcțiune a stației de epurare cu osmoza inversă fără obținerea actelor de reglementare și revizuirea autorizației integrate de mediu.
Practic, după patru-cinci luni de la respectiva inspecție, comisarii de mediu au mers la fața locului pentru a vedea dacă s-au rezolvat problemele menționate.
Și au observat că în continuare concentratul rezultat de la cele două stații de epurare a levigatului este pompat pe depozit, concluzia comisarilor fiind că măsura stabilită la controlul din noiembrie nu a fost realizată.
Tot la controlul de anul trecut s-a constatat o alunecare de teren care ar fi consecința tocmai a pompării levigatului spre depozit, lucru care poate determina infiltrarea în pânza freatică și în toate acumulările de apă din zonă.
La data de 8 aprilie 2022, când comisarii de mediu au efectuat un nou control, lucrările de consolidare a versantului pe care se află groapa de gunoi nu începuseră.
De asemenea, s-a constatat și că Autorizația Integrată de Mediu (AIM) nu a fost revizuită după punerea în funcțiune a acelei stației cu osmoză inversă.
”Noi aveam obligația să verificăm la termen respectarea măsurilor stabilite la control. Mai mult de atât, ca instituție care veghează la respectarea legii, nu puteam să nu efectuăm această verificare”,
Cristina Kashyap, comisar șef Garda de Mediu Botoșani.
A precizat că două sunt problemele principale pentru care a solicitat suspendarea autorizației de mediu: levigatul de la baza celulei (de la care, așa cum arătam, pleacă o mulțime de alte probleme) și nerevizuirea autorizației de mediu.
Ca atare, în primăvară s-a aplicat o nouă amendă, de 100.000 de lei.
APM deocamdată nu a dat curs solicitării formulate de comisarii de mediu. Și în lipsa directorului Eugen Mateciuc, plecat în concediu la data documentării acestui articol, am încercat să obținem informații de la un șef de serviciu.
”Garda de Mediu a constatat că au obiective noi pe amplasament (în principal, acea stație de osmoză inversă – n.r.) și a solicitat revizuirea autorizației de mediu. Ei (SC Diasil Service SRL, firma care administrează rampa de gunoi – n.r.) sunt în procedură de revizuire”,
Daniela Mihalache, șef serviciul avize, acorduri, autorizații APM Botoșani.
A precizat că SC Diasil Service SRL a depus acea documentație stufoasă, întocmită de experți de mediu.
Când se va finaliza procedura de revizuire a AIM deocamdată nu se știe. Și aceasta pentru că nu există un termen prevăzut în lege pentru efectuarea acestei operațiuni.
De altfel, APM a răspuns solicitării formulate de Garda de Mediu cu o adresă prin care informează că pe data de 23 mai SC Diasil Service SRL a înaintat solicitarea de revizuire a Autorizației Integrate de Mediu.
În respectiva scrisoare APM întreabă Garda de Mediu dacă măsura privitoare la evacuarea amestecului de levigat și concentrat existent la baza celulei de depozitare nu a fost pusă în aplicare între timp?
Cererea APM, oarecum ciudată în condițiile în care Garda de Mediu a cerut inclusiv din acest motiv suspendarea autorizației de mediu, este explicată printr-o adresă pe care SC Diasil Service SRL a depus-o pe 19 mai la ambele instituții.
În aceasta, reprezentanții companiei din Suceava care administrează rampa de gunoi din județul Botoșani susțin că, de fapt, cerințele referitoare la evacuarea levigatului au fost îndeplinite. Administratorul firmei sucevene menționează că sistemul de epurare a apelor uzate rezultate funcționează la întreaga capacitate, utilizându-se inclusiv acea stație de osmoză inversă, lucru dovedit de scăderea cantității de levigat de la 11.613 metri cubi la 30 septembrie 2021 la numai 4.766 mc la 31 decembrie 2021.
”Vă înștiințăm că exploatarea celulei nr.1 din cadrul CMID Stăuceni se face în conformitate cu cerințele de reglementare, cantitatea de levigat remanentă din corpul depozitului aflându-se în zona de siguranță și nu există absolut nici un risc de poluare / accident de mediu din această perspectivă astfel încât apreciem că măsura nr.1 este realizată”,
Anton Curelariu, administrator SC Diasil Service SRL, în adresa trimisă la APM și Garda de Mediu.
Cât despre revizuirea AIM ca urmare a punerii în funcțiune a unei stații cu osmoză inversă, reprezentanții amintitei firme arată că investiția în acest utilaj este prevăzută într-un act adițional la contractul de delegare a gestiunii rampei de gunoi întocmit cu Consiliul Județean.
Utilajul a fost achiziționat în regim de urgență, se află în probe tehnologice și contribuie decisiv la eliminarea surplusului de levigat acumulat la baza celulei, ”eliminându-se astfel în totalitate riscurile producerii unui accident de mediu ca urmare a deversării necontrolate”. Proiectul tehnic a fost finalizat, iar recepția va avea loc ”în perioada imediat următoare”.
În final, SC Diasil Service SRL anunța și finalizarea documentației pentru revizuirea AIM ”astfel încât din această perspectivă apreciem că măsura 4 a fost realizată”.
Cu alte cuvinte, SC Diasil Service SRL consideră că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la controlul din noiembrie și nu mai există motive pentru a-i fi suspendată autorizația de mediu.
Autorizația de mediu pentru CMID Stăuceni a fost emisă în 2015 pentru o perioadă de zece ani. Doar că între timp s-a modificat legislația și trebuie revizuită în fiecare an.
Depozitul de gunoi de la Stăuceni a fost construit de Consiliul Județean printr-o finanțare europeană de 47,5 milioane de lei.
S-a organizat o licitație pentru administrarea acestuia, care a fost contestată și în instanță, fiind în cele din urmă declarată câștigătoare SC Diasil Service SRL.
Pe 2 august 2016 s-a semnat contractul de delegare a gestiunii, prin concesiune, dintre Consiliul Județean și firma din Suceava.
Chiar în acel an, SC Diasil Service SRL a primit un avertisment de la Garda de Mediu. Apoi a urmat un șir nesfârșit de amenzi uriașe. Nouă sancțiuni bănești au fost aplicate în perioada 2017 – 2022, valoarea totală fiind de 850.000 de lei. Toate amenzile au fost contestate în instanță: una de 50.000 de lei a fost anulată, o alta a fost înjumătățită de la 100.000 de lei la 50.000 de lei, iar un alt proces verbal de constatare a fost anulat parțial. Două amenzi au fost menținute de judecători, iar altele patru sunt încă în diverse stadii de judecată.
APM a informat și Prefectura despre riscul suspendării autorizației de mediu pentru CMID Stăuceni, iar primul reprezentant al Guvernului în județ a organizat mai multe ședințe în care a adus laolaltă toți factorii implicați în încercarea de a găsi o soluție pentru ca rampa de gunoi să nu se închidă.
”Doresc să trag un semnal de alarmă întrucât există un risc major de suspendare a autorizației. I-am adus față în față, însă am remarcat o stare de delăsare. Dacă rampa de gunoi rămâne fără autorizație este o situație de urgență pentru județ”,
Sorin Cornilă, prefect.
S-a deplasat inclusiv la CMID Stăuceni și a acționat astfel cumva preventiv, având în vederea și calitatea sa de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Consiliul Județean Botoșani este proprietarul rampei de gunoi de la Stăuceni, iar vicepreședintele care se ocupă de serviciile publice, inclusiv de acest obiectiv, susține că nu există motive reale pentru care Garda de Mediu să ceară APM suspendarea autorizației de mediu.
”Plecăm de la termenul dat tot de ei pentru revizuirea autorizației de mediu: luna august anul 2022. Deci se bat cap în cap. Oricum, autorizația de mediu trebuie să fie obținută de operator (SC Diasil Service SRL – n.r.), nu de proprietar”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani.
În ceea ce privește a doua problemă invocată de Garda de Media, în opinia reprezentanților CJ este de asemenea una falsă.
”Nu există nicăieri prevăzut cât trebuie să fie nivelul levigatului. Nu sunt infiltrații, nu sunt scurgeri de levigat, membrana nu este afectată. În loc să ne dăm mâna și să facem ceva pentru județ, sunt oameni care vor neapărat să se așeze pe un piedestal”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani.
A adăugat că sunt alocați de către CJ banii necesari pentru consolidarea rampei în zona unde a apărut alunecarea (mult mai redusă, arată vicepreședintele CJ, față de ceea ce încearcă unii să propage public), că s-a finalizat studiul de fezabilitate, însă demararea lucrărilor a fost întârziată de Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad din cadrul ”Apelor Române”. Instituția ar fi amânat câteva luni emiterea avizului, după care ar fi comunicat că, de fapt, nu este necesar un asemenea act pentru o astfel de intervenție.
Dorin Birta a arătat că tocmai în luna mai Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a trimis la CMID Stăuceni o echipă de monitorizare a proiectului pe linie de mediu, care nu ar fi depistat vreo problemă. Dimpotrivă, ar fi concluzionat că proiectul implementat de CJ Botoșani este unul dintre cele mai bune din România.
”Oricum, în luna octombrie noi ieșim din monitorizarea ministerului pe acest proiect și atunci vom putea face investiții fără aprobarea lor”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani.
Dacă APM suspendă autorizația de mediu a CMID Stăuceni, atunci toți operatorii de salubrizare din județ, inclusiv SC Urban Serv SA din municipiul Botoșani, nu mai pot transporta deșeuri la acel depozit. Tocmai de aceea responsabilitatea adoptării unei astfel de măsuri este uriașă.
Este greu de crezut că ieșenii sau sucevenii vor fi dispuși să permită depozitarea gunoiului din Botoșani la rampele lor, așa cum în urmă cu un deceniu municipalitatea de la noi acceptase primirea deșeurilor de la Suceava.
Totuși, în astfel de cazuri intervine direct Ministerul Mediului care trasează clar locul în care va fi dus gunoiul din Botoșani. Doar că transportul deșeurilor în alt județ ar mări semnificativ costurile operatorilor și automat consiliile locale ar trebui să majoreze taxa de salubrizare.
FOTO: https://www.facebook.com/GardaDeMediuBotosani - la data de 04.11.2021