ALARMĂ energetică! E.ON începe să refuze prelungirea contractelor, Agenția de Muncă rămâne fără furnizor de energie 

E.ON Energie România SA a comunicat Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) că la finele acestei luni expiră contractul de furnizare a energiei electrice și că nu dorește prelungirea înțelegerii. Instituția de la Botoșani a fost notificată oficial despre decizia companiei și este pusă într-o situație fără precedent. 

 

Notificare comunicată abia la 10 zile după data generării 

 


Cu toate că notificarea este datată pe 24 septembrie 2022, a fost comunicată AJOFM Botoșani abia pe 4 octombrie 2022.


Deci abia după 10 zile, E.ON Energie România SA a anunțat agenția botoșăneană că nu va încheia un alt contract și îi pune în vedere să facă demersurile necesare pentru a încheia un nou contract de furnizare a energiei electrice cu o altă companie. 


În condițiile comunicării cu întârziere a notificării, reprezentanții E.ON Energie au aruncat deja vina pentru posibilele pierderi exclusiv în sarcina AJOFM, arătând că unitatea botoșăneană este răspunzătoare de contractarea altui furnizor ”pentru evitarea pagubelor de care, în cazul producerii lor, rămâneți direct și solitar răspunzători”.


În final, s-a transmis un link de pe site-ul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) cu lista furnizorilor concurențiali și a celor de ultimă instanță.

 

Explicațiile E.ON


Reprezentanții E.ON Energie România SA susțin că adresa pe care au trimis-o reprezintă ”o dovadă de respect” și că situația energetică dificilă la nivel european era probabil deja cunoscută din mass media.


”Măsurile adoptate în acest an de către instituțiile abilitate, cu scopul de a rezolva unele probleme energetice, au generat un context care prezintă provocări semnificative pentru industria energetică. Lipsa ofertelor din partea producătorilor de energie electrică pentru perioada următoare duce la un deficit important al surselor de aprovizionare pentru furnizorii de energie. Efectul de presiune este cu atât mai mare în contextul noilor mecanisme privind activitatea de FUI. Toate aceste elemente coroborate ne pun în momentul de față în imposibilitatea de a încheia noi contracte de furnizare. Considerăm că transparentizarea acestei situații este o dovadă de respect față de clienții noștri si o recunoaștere a limitărilor cu care ne confruntăm, neputând garanta asigurarea surselor de energie necesare”, 


Notificare E.ON Energie România SA. 


Adresa menționată este semnată de Andrei Popescu și Gheorghe Teleagă, ale căror funcții nu sunt specificate.

 

Alte companii nu se înghesuie să furnizeze energie AJOFM  


În aceste condiții, în mai puțin de o lună, AJOFM Botoșani ar trebui să găsească un alt furnizor, lucru considerat aproape imposibil de șefa instituției. 


”I-am luat la rând, unii vor garanții, alții nu sunt interesați. În orice caz, nu vom reuși sa avem un contract încheiat la un preț normal până pe 30 octombrie. Și vom fi repartizați la un FUI. O sa plătim pe una-două luni la FUI cât am plătit în 12 luni pe un contract normal”, 


Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani. 


FUI înseamnă Furnizor de Ultimă Instanță, companiile din FUI fiind obligate să furnizeze energie unei entități rămase fără contract, așa cum este cazul AJOFM. Doar că, după cum arată conducătoarea AJOFM, prețurile sunt incomparabil mai mari decât cele din interiorul unui contract. 


CEZ Vânzare SA, Enel Energie SA, Enel Energie Muntenia SA, E.ON Energie România SA și Electrica Furnizare SA sunt companiile din FUI. 

 

40.000 de lei 


a plătit cu aproximație AJOFM la energie în perioada septembrie 2021 – septembrie 2022, cu plafonare și cu preturile care au crescut pe parcurs 

 

Sistarea alimentării cu electricitate a AJOFM ar bloca întreaga activitate a instituției, care nu ar mai putea utiliza computerele. Mai mult, Punctul de Lucru Săveni este încălzit cu o centrală electrică fiindcă, în ciuda presiunilor vechi de atâția ani, nu s-a construit o magistrală de gaz până în acest oraș. 


Anca Apăvăloaie l-a contactat pe Gheorghe Teleagă și i-a cerut un termen rezonabil de încheiere a contractului pentru a putea găsi un alt furnizor în condiții financiare cât de cât suportabile, însă managerul de vânzări clienți business i-a comunicat că întreruperea colaborării este decizia companiei și ca atare i-a cerut să respecte instrucțiunile din notificare. 

 

UPDATE: AJOFM a transmis astăzi către E.ON Energie România faptul că nu este posibilă încetarea unilaterală a contractului la data de 30 octombrie deoarece conform condițiilor generale trebuiau să trimită notificarea cu minim 30 de zile înainte.