Al treilea singuratic la vot : Portariuc a votat pentru un altfel de președinte – GALERIE FOTO

Al treilea oficial de la Botoșani care a votat ”fără toartă” a fost primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc care a ajuns la Colegiul Național AT Laurian în jurul orei 11:30. Singur, asemenea lui Cristian Achiței și Costică Macaleți.

 

Primarul spune că a votat pentru o țară cu un președinte altfel decât cum a fost până în prezent.
”Am votat în primul rând pentru un altfel de președinte decât a avut România în ultimii zece ani, pentru liniște, pentru construcție, pentru viitorul copiilor noștri și în același timp al părinților și bunicilor noștri care nu ar mai trebui pe viitor să mai aibă emoții că cineva ar veni să le taie veniturile, pentru un bun român”, a declarat Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani.
CITEȘTE:
 A votat și Cristian Roman : Am sancționat astăzi prin votul meu minciuna, demagogia și incompetența – GALERIE FOTO
Șeful Primăriei mai spune că se așteaptă ca ziua de duminică când are loc primul tur al alegerilor prezidențiale să fie una liniștită, fără incidente, asemenea campaniei electorale.
A fost una din cele mai civilizate campanii la care am participat, fără incidente, situația și în această dimineață, discutând și cu colegii din județ a decurs fără incidente, mă bucur că în sfârșit ajungem și noi din acest punct de vedere în rândul țărilor civilizate și putem desfășura o campanie electorală decent și civilizat”, a mai spus Ovidiu Portariuc.
Campania electorală a fost una civilizată, fără plângeri la organele de poliție cu excepția însă a materialelor electorale împărțite prin oraș și prin care au fost lansate tot felul de mesaje populiste și neadevărate. (G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 A votat și prefectul, prezidențiale fără soții : Să iasă botoșănenii la vot – GALERIE FOTO