Cuantumul ajutorului de deces pentru anul în curs a crescut cu circa 100 de lei faţă de valoarea stabilită în 2009. Potrivit prevederilor legii bugetului asigurărilor sociale de stat, valoarea acestui sprijin este stabilită în funcţie de salariul mediu brut pe ţară utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat în 2010. Astfel, pentru anul în curs, cuantumul ajutorului de deces este în valoare de 1.836 de lei, faţă de 1.702 lei în 2009.
Beneficiază de acest sprijin în cazul decesului persoanele asigurate, respectiv pensionarii şi salariaţii. În cazul decesului unui membru de familie al persoanei asigurate, valoarea ajutorului de deces este de 918 lei.
Noul cuantum al ajutorului de înmormîntare prevăzut de lege este valabil începînd cu data de 30 ianuarie 2010.
În decursul anului 2009 au beneficiat de ajutoare de deces un număr de peste 4.600 de pensionari în cuantum total de aproape 8 milioane de lei noi şi 7 persoane asigurate care au depus cereri la Casa Judeţeană de Pensii, cu o valoare de puţin peste 10.000 de lei.
Nu în ultimul rînd un număr de aproape 140 de salariaţi au beneficiat de ajutoare de deces deduse direct de angajatori, cu o valoare de circa 200.000 lei.