Ai drum în judeţul vecin? Mai multe străzi ÎNCHISE circulaţiei rutiere

Pe aceste artere, unele foarte folosite de şoferi, se va intra la reparaţii şi asfaltări.

 

Până vineri, în fiecare zi, între orele 8 şi 18, echipele Citadin SA vor face reparaţii pe strada Bariera Veche (în apropiere de Granit) din Iaşi. În funcţie de condiţiile meteorologice, străduţa - care, acum, porneşte din strada Mitropolit Varlam, dar nu are ieşire în bd. Socola - va fi asfaltată. Traficul rutier pe această arteră lungă de aproximativ 200 de metri va fi oprit în intervalul orar menţionat.

 

Alte artere de circulaţie din Iaşi sunt închise chiar mai mult, timp de 2-3 săptămâni, potrivit unor informări de la finele săptămânii trecute ale Primăriei. Astfel două artere de circulaţie din Nicolina vor fi închise circulaţiei rutiere în perioada următoare. Măsura vine în contextul în care muncitorii Citadin, societate subordonată Consiliului Local, vor efectua lucrări de reparaţii la carosabil.

 

Una dintre străzi a fost închisă deja zilele trecute, fiind vorba despre strada Carpaţi. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, traficul rutierul va fi oprit pe această arteră până vineri, 31 august. Începând de joia trecută, Citadin a intervenit şi pe strada Lacului din acelaşi cartier. În acest caz, circulaţia rutieră va fi oprită mai mult: până vineri, 7 septembrie. Oficialii Primăriei, citaţi de Ziarul de Iaşi, spun că lucrările vor avansa în funcţie de condiţiile meteorologice, în contextul în care, în perioada următoare, sunt aşteptate intervale de ploi.

download from google play download from apple store