Agricultură cu drone și utilaje moderne la Botoșani, o șefă a pus punctul pe „i” în ședință - FOTO & VIDEO

Unii producători agricoli de la Botoșani folosesc și utilaje de ultimă generație.

 

În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, directorul Direcției Agricole Județene (DAJ), Cristian Delibaș, a făcut o informare cu privire la stadiul recoltării principalelor culturi înființate în toamna anului 2022.

 

Ocazie cu care a prezentat imagini cu principalele culturi de la Botoșani, dar și tehnologia de ultimă generație folosită de unii agricultori.

 

De pildă, se fac tratamente pentru culturile agricole cu ajutorul dronelor.

 

„Toți utilizatorii de asemenea echipamente sunt înregistrați la Autoritatea Aeronautică, dețin licență de utilizare, dețin autorizație pentru utilizarea lor. Legat de ce administrează ei sunt înregistrați la Unitatea Fitosanitară, unitate care autorizează folosirea echipamentelor așa cum sunt folosite și celelalte echipamente de administrat fertilizanți și îngrășăminte în stil clasic”

Cristian Delibaș, director DAJ Botoșani.

 

 

Șefa Gărzii de Mediu de la Botoșani, Cristina Kashyap, a luat cuvântul aducând în atenție faptul că pentru folosirea acestor echipamente ar fi nevoie de un aviz special din punct de vedere al protecției mediului.

 

La rândul lui, reprezentantul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) a arătat că până acum nu au fost cerute clarificări sau să fie emise avize în acest sens.

 

„Este o noutate pentru agricultura în domeniu și cu siguranță se vor plia pe solicitările autorităților avizatoare. Încă o autorizație în plus, la câte au producătorii agricoli, nu cred că ar fi o problemă”, a fost replica directorului DAJ

 

Directorul DAJ a arătat că se estimează producții în jurul mediilor anuale la majoritatea culturilor recoltate.

 

(sursa foto/video – Direcția Agricolă Județeană)