Afară vreme mohorâtă, la teatrul din Dorohoi zâmbete colorate de copii și Pinocchio cu directorul pe scenă - FOTOGALERIE

Pe o asemenea vreme mohorâtă, copiii şi adolescenţii din municipiul Dorohoi au avut ocazia să vadă un spectacol de teatru, în premieră, oferit de cinci actori de la Teatrul „Fantezia” din Galaţi, printre ei numărându-se şi Costel Maruseac, directorul teatrului.

 

Sala a fost plină de copii, unii au venit chiar şi de la Brăeşti pentru a viziona spectacolul.
 „Venim pentru că actorii interacţionează cu copiii şi lor le place acest lucru” a spus una dintre învăţătoare.
Personajele şi-au făcut apariţia într-un decor colorat, iar prezentarea lor a antrenat micuții la fiecare pas. Fiecare mişcare pe scenă părea să fie dictată de răspunsurile copiilor din sală, iar faptele bune şi comportamentul copilului ascultător şi silitor au fost puse în valoare de gesturile lui Pinocchio cel neastâmpărat. De la ora 13.00 pentru liceeni, aceiaşi actori au interpretat piesa „Moara cu noroc”.
Preţul biletului la spectacol a fost de şapte lei.
Mihaela AMARINE
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
O actriță din Botoșani în echipa unui spectacol grandios: O parabolă a schimbării atitudinii societăţii moderne