În ziua de joi, la ora 00.45, un bărbat din municipiul Suceava a sesizat Poliția despre faptul că la data de 4 septembrie 2024 a fost înșelat de către o persoană necunoscută, prin intermediul aplicației OLX.
La data de 2 septembrie 2024, victima a găsit un anunț prin intermediul aplicației OLX, prin care o persoană, al cărui nume postat era Herbert Andrei din orașul Darabani, județul Botoșani, avea la vânzare un telefon mobil marca Iphone 14, utilizat, pentru care cerea suma de 1.800 de lei.
Deoarece i s-a părut o afacere bună și dorea acel telefon mobil, care nou costa circa 3.400 de lei, a luat legătura telefonic cu vânzătorul și s-au înțeles să încheie vânzarea pentru suma cerută și bunul listat pe aplicație, scrie Știrea Sucevei.
Transferul sumei de 1.800 de lei a fost făcut la aceeași dată de persoana vătămată, prin transfer bancar, anterior primirii telefonului mobil.
La data de 4 septembrie 2024, în jurul orelor 12.00, persoana vătămată a primit prin intermediul firmei de curierat la un punct de colectare aferent din municipiul Suceava.
Când persoana vătămată a ajuns acasă și a deschis coletul, a constatat că în acesta se aflau doar niște crengi și pietre.
Încercând să îl contacteze pe vânzător atât pe telefonul mobil cât și prin intermediul aplicației OLX a constatat că acesta l-a blocat și nu îi mai răspunde, dându-și seama în acest fel că a fost înșelat.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.