Afacere controversată pusă la cale de un bărbat şi o femeie

În faţa oamenilor legii cei doi , prinşi cu „musca pe căciulă” au dat-o în bâlbâieli.

 

Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Dorohoi aflaţi joi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă au depistat pe strada C.D. Gherea un bărbat de 69 de ani din comuna Ibăneşti care deţinea asupra sa cu intenţia comercializării cantitatea de 100 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă duty free, care nu aveau aplicate timbre de acciză şi pentru care nu a putut prezenta documente justificative.

 

Bărbatul le-a declarat poliţiştilor că a achiziţionat ţigaretele respective de la o femeie de 61 de ani, pentru consumul propriu.

 

Pe numele celor două persoane a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, iar pachetele de ţigarete identificate au fost confiscate.

 

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la suma de 1.100 de lei.

 
download from google play download from apple store