Adolescentă luată cu ambulanța în stare de leșin după ce a făcut insolație

Mai multe persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean „Mavromati” din cauza temperaturilor extrem de ridicate, dar mai ales greu de suportat.

 

În ultimele 24 de ore au ajuns la UPU patru persoane aduse din locuri publice, două dintre ele fiind transportate cu echipajul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), respectiv cu echipajul de prim ajutor (EPA). Pentru una dintre ele a fost necesară internarea.

 

Din nefericire, un botoșănean a ajuns la Urgențe cu echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) unde s-a constatat decesul din cauza hipertermiei prin expunerea prelungită la soare. 

 

În Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) de la Sectia Pediatrie a fost adusă o pacienta de sex feminin în vârstă de 15 ani cu stare lipotimică și insolație.

 

De asemenea, un botoșănean s-a prezentat singur la spital, în cazul acestuia nefiind necesară internarea.