Adolescent mort într-un teribil accident rutier la Suceava: BMW-ul în care se afla a intrat într-un zid de beton

Un tânăr de 17 ani a murit după ce fratele său a produs un grav accident de circulație în apropiere de tronsonul de șosea de centură de la Moara, scrie Obiectiv de Suceava.

 

Alți trei tineri, printre care și șoferul, au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Cei patru se aflau într-un autoturism BMW ce îi aparține fostului director al Casei Județene de Pensii Suceava, Robert Marian. Miercuri seară, în jurul orei 21.00, un grav accident de circulație s-a produs pe DN2 , la ieșirea din Cumpărătura spre Suceava. Patru tineri aflați într-un autoturism BMW s-au izbit într-un zid de beton, din preajma șoselei de centură. Daniel Mândrilă, de 18 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autovehiculul BMW, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit carosabilul și a intrat în colizune cu un perete din beton. În urma impactului a rezultat decesul fratelui său, Paul Mândrilă, de 17 ani, aflat pe bancheta din spate și rănirea sa, precum și a altor doi pasageri, Ștefan Mândrilă, de 20 de ani, tot frate cu cei doi și Daniel Dumencu, de 18 ani, aflat pe locul din dreapta față.

CITEȘTE: Ambulanță aflată în misiune izbită de un microbuz: Șoferii s-au luat la harță


Acesta din urmă a rămas încarcerat în automobil, fiind scos de un echipaj de descarcerare. Cei trei răniți au fost duși cu ambulanța la spital, unde medicii le-au acordat îngrijiri medicale. Tot la spital le-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Mașina implicată în accident îi aparține lui Robert Marian, fost director de la Casa de Pensii Suceava. Tinerii obișnuiau să fie soferi pentru Robert Marian, acesta lăsându-le la îndemână BMW-ul atunci când nu avea nevoie să se deplaseze undeva. Coincindență sau nu, în urmă cu opt ani de zile, tot pe DN2, la cativa kilometri de locul în care s-a produs accidentul de aseară, fostul director al Casei Județene de Pensii Suceava, Robert Marian, pe atunci în vârstă de 37 de ani, a fost implicat într-un teribil eveniment rutier. Acesta conducea un autoturism Dacia Logan, însă nu a dat prioritate în momentul în care ieșea din curte de la Automitric, fiind lovit în plin de un Seat Leon.

VEZI ȘI: Anul marilor tragedii: Ambulanțier în ULTIMA misiune, copil târât pe șosea de un BMW, doi soți omorâți de un Audi, fostă directoare, tată și fiu decedați pe șosea

Polițiștii au stabilit atunci că vina o are Robert Marian pentru că nu a acordat prioritate de trecere și în plus nu purta centură de siguranță. El a fost transportat în comă cu avionul la un spital din București, într-o stare critică. Din fericire, Robert Marian a supravețuit, însă a rămas cu sechele din pricina accidentului. Paul Mândrilă, tânărul decedat aseară, avea în lucru un dosar penal pe numele său, după ce a fost prins fără permis tot la volanul BMW-ului lui Robert Marian, mai scrie sursa citată.

CITEȘTE: Șoferul Ambulanței morții s-a dus cu lumânarea la Urgențe pe lumea cealaltă: Nu mai suport, îmi dau demisia – FOTO