Adjuncţii de la IŞJ învestiţi pe funcţii de subprefectul Tocariu – VIDEO

 

Imediat după sosirea celor două ordine de numire a inspectorilor şcolari generali adjuncţi în cursul după amiezii de luni, 11 iunie 2012, s-a procedat şi la învestirea înlocuitorilor lui Daniel Botezatu şi Horia Negrescu.

La acţiune au participat subprefectul Sebastian Tocariu împreună cu directorul cancelariei prefectului, Viorica Afrăsânei. Subprefectul a dat citire atât ordinelor prin care fosta conducere a fost eliberată din funcţii cât şi a celor prin care Cătălina Lupaşcu şi Marilena Mardare au fost numite inspector şcolar general adjunct cu detaşare în interesul învăţământului. „Vreau să le mulţumesc celor doi inspectori şcolari generali adjuncţi pentru activitate, vreau să le urez succes mai departe în alte activităţi şi le dorim mult succes celor două doamne deosebite, cu multă experienţă atât în partea de management, de coordonare cât şi în sistemul de educaţie, sunt convins că veţi face echipă şi veţi fi cele două mâini drepte ale d-nei inspector general şi sunt convins că veţi continua să coordonaţi aşa cum trebuie învăţământul botoşănean”, a afirmat subprefectul Sebastian Tocariu. Cătălina Lupaşcu şi Marilena Mardare au fost numite pe funcţii începând cu data de 12 iunie până la organizarea unui concurs dar nu mai târziu de data de 31 august 2012.







Citește și:
Adjuncţii de la Inspectoratul Şcolar au fost demişi



Vezi și:
Şefa femeilor din PNL la IŞJ : Această numire pe mine mă onorează