Adina - spaima șoselelor, condamnată definitiv, NU a făcut nici o zi de închisoare

Adina - spaima şoselelor a fost condamnată definitiv în România, dar statul englez refuză să o extrădeze. Ea are la activ și alte pedepse, însă nu a executat nici o zi de închisoare.

 

Autorităţile engleze au luat în ultima perioadă decizii cel puţin ciudate în cazul a două persoane condamnate, pe numele cărora au fost pronunţate condamnări definitive de instanţele din România.

 

Este vorba de două solicitări de extrădare formulate de statul român în cazul a doi suceveni. Astfel, în cazul lui Severin Tcaciuc, cunoscutul om de afaceri sucevean care îşi coordona în ultima vreme afacerile din Austria, s-a luat decizia de a fi trimis „pachet” acasă în doi timp şi trei mişcări. Nu de aceeaşi promptitudine au dat dovadă autorităţile insulare şi în cazul Adinei Gabriela Prisacariu, cunoscută şi ca „spaima şoselelor”.

 

Neoficial, refuzul de a o preda pe Adina Prisacariu ar fi avut la bază condiţiile de detenţie precare din România, condiţii care nu au mai contat în cazul lui Severin Tcaciuc.

 

Severin Tcaciuc a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, în timp ce Adina „spaima şoselelor” are două condamnări definitive, una de 5 ani şi 2 luni pentru infracţiuni la regimul rutier, respectiv 4 ani pentru contrabandă.

 

Înainte de a fi condamnată definitiv în dosarul de contrabandă, Adina Gabriela Prisacariu a părăsit ţara. Mai mult, în luna octombrie a anului 2017, aceasta a fost reţinută de autorităţile britanice, astfel că autorităţile române au solicitat, pe cale oficială, extrădarea sa în România, pentru a-şi executa pedepsele de aici, scrie Monitorul de Suceava.

 

Ce a urmat este halucinant: nu se ştie exact de ce, însă suceveanca a fost pusă în libertate de autorităţile din Marea Britanie, care au anunţat că nu au nici un motiv să o mai ţină după gratii.

 

Cert este că Adina Gabriela Prisacariu a fost dată din nou în urmărire, figurând printre urmăriţii pe care Inspectoratul General al Poliţiei Române îi caută, poza sa fiind făcută publică. Pe lângă dosarul de contrabandă şi cel privind faptele de conducere fără permis, Adina Gabriela Prisacariu mai este trimisă în judecată şi pentru ucidere din culpă, după ce a provocat un accident în care şi-a pierdut soţul dorohoian.

 

Pe 1 august 2014, tânăra, pe atunci în vârstă de 20 de ani, proaspăt căsătorită cu Dragoş, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Dorohoi.

 

Acesta conducea un Mercedes E-Klasse cu volan pe dreapta, pe DN 29 Suceava-Botoşani. Nenorocirea s-a produs în zona de ieşire din comuna Dumbrăveni spre Botoşani. Din cercetări a rezultat că tânăra s-a angajat în depăşirea unui microbuz, în zona de acţiune a indicatorului „depăşirea interzisă”, pe un sector de drum cu linie continuă, cauză din care a intrat în coliziune frontală cu un vehicul greu care circula regulamentar, din sens opus. În urma impactului deosebit de violent, Dragoş, tânărul de 25 de ani, care era pe locul din stânga-faţă, nu a avut nici o şansă, murind pe loc. Adina a suferit şi ea mai multe leziuni, dar a scăpat cu viaţă.

 

Poate cel mai grav aspect în cazul acestei tinere este că, după accidentul mortal provocat în august 2014, aceasta a continuat să conducă cu permisul suspendat. Printre altele, tânăra nu a oprit la semnalul poliţiei, după ce a fost înregistrată de radar cu viteză excesivă, şi s-a răsturnat cu o altă maşină în şanţ.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store