Adăpostul ilegal de câini de la Roma închis definitiv de DSVSA

 

Spaţiul în care erau găzduite zeci de animale fără stăpân din localitatea botoşăneană Roma a fost desfiinţat. Adăpostul neautorizat de câini aparţinea, prin contract de închiriere, asociaţiei pentru protecţia animalelor Ador. La sesizarea administraţiei publice locale din comuna limitrofă oraşului, inspectorii sanitar veterinari au intervenit pentru intrarea în legalitate.
Adăpostul neautorizat a fost identificat în urma unei verificări în tot judeţul a poliţiştilor. În cazul comunei Roma, la intrarea în localitate, într-o clădire abandonată situată pe teren privat a fost amenajat un padoc unde erau ţinute aproximativ 30 de patrupede.
[[banner]]
Lucrătorii din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au intervenit iar câinii au fost preluaţi prin adopţie de către iubitorii de animale.
Padocul este închis, am primit declaraţie pe propria răspundere cu verificare la faţa locului, oricum se închidea pentru că se termina şi contractul între Ador şi persoana respectivă pentru spaţiu. Ador a luat acei căţei şi i-a dat , avem lista cu cei care au adoptat căţei din padocul respectiv cu precizarea că vor face un nou padoc când vor avea fonduri”, a declarat Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA.
Pentru a fi prevenit abandonul animalelor pe domeniul public, toţi câinii fără stăpân au fost preluaţi de iubitorii de animale pe baza actului de identitate.
CITEŞTE:
 Descoperire interzisă: padoc improvizat, anchete cu Poliţie şi Ador - FOTO & VIDEO