Ada Macovei : Vom cere învăţătorilor reducerea volumului de teme pentru acasă

 

Bucurie pentru elevii din clasele primare. Cu începere din noul an şcolar, copiii vor avea mai mult timp liber pentru joacă, televizor sau pentru a socializa. Şi asta după ce, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au anunţat că vor solicita cadrelor didactice reducerea volumului de teme pentru acasă. Nici vacanţa nu a fost uitată, astfel încât, şcolarii vor avea de făcut mai puţine teme şi în aceste perioade. „Va fi elaborată o scrisoare metodică către învăţători prin care îi vom ruga să calculeze strict volumul de teme pe care îl dau copiilor, astfel încât acestea să fie reduse foarte mult, mai ales la clasele primare, unde copiii încă mai au nevoie de timp liber pentru joacă, pentru socializare, pentru definirea relaţiei cu familia şi cu grupul de prieteni”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ.
Recomandarea urmează a fi înaintată sub formă de solicitare, întrucât reprezentanţii Inspectoratului Şcolar vor monitoriza dacă învăţătorii vor duce la îndeplinire această cerinţă. Potrivit concepţiei inspectorilor şcolari, volumul zilnic de teme nu trebuie să depăşească o oră din timpul liber al elevilor. În acest sens, cadrul didactic va trebui să stabilească împreună cu părinţii volumul şi cantitatea de teme necesare, în funcţie de nivelul de pregătire al elevilor.
Dacă profesorii au suficiente zile de concediu, aşa ar trebui să aibă şi elevii"
Copiii aceştia devin copii obosiţi care după evaluarea de la clasa a VIII-a şi admiterea în liceu, creează probleme în sensul în care refuză anumite discipline, anumite teme pe care le au de făcut din cauza supraaglomerării”, a mai spus Ada Macovei. Şefa instituţiei de învăţământ a mai afirmat că şi în cazul vacanţelor, programul liber al elevilor trebuie să rămână nemodificat în contextul în care şi cadrele didactice se bucură de concedii. „Dacă profesorii au suficiente zile de concediu, aşa ar trebui să aibă şi elevii. Vacanţa elevilor este gândită prin prisma faptului că în timpul activităţilor şcolare şi a anului şcolar, fiecare şi-a îndeplinit atribuţiile pe care le-a avut”, a încheiat Ada Macovei.