S-au făcut cărțile: Ada Macovei gata să revină în funcția de inspector școlar general

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) pare să fie de ceva timp front de luptă politică.

 

Pe funcția cea mai înaltă din instituție s-au perindat în ultimul an și jumătate trei „generali”, toți cu susținere liberală.

 

Iar atribuirea postului de inspector școlar general Filialei Județene a PNL Botoșani s-a făcut tocmai în urma unor negocieri politice, în cadrul coaliției de guvernare în care a intrat și PSD.

 

Deja vu de început de an școlar

 

Ceea ce se întâmplă în aceste zile pare tras la indigo cu ultimele zile ale lunii august din anul 2021. Pe atunci, șef al educației botoșănene era profesorul Daniel Botezatu de la Colegiul Național Mihai Eminescu dar care, printr-o decizie a partidului nu a mai corespuns cu cerințele politice ale postului.

 

Luptă internă în PNL pentru conducerea Inspectoratului Școlar: Nu sunt pus în funcție de președintele de partid

 

Era pregătit ordin de ministru pentru Ada Macovei cu valabilitate de la 1 septembrie 2021, în condițiile în care se știe foarte bine că la data de 31 august a fiecărui an încetează toate detașările în interesul învățământului pentru posturile din educație, cu precădere cele de inspectori școlari simpli sau cu funcții de conducere.

 

Și ordinul nu a întârziat să apară, Ada Macovei înlocuindu-l pe Daniel Botezatu în fruntea Inspectoratului Școlar, cel care ocupase funcția din aprilie până în august, dar nu fără urmări.

 

Pentru că această mutare a fost precedată de proteste la sediul instituției, care cu scop educațional, care coordonate de fapt politic. 

 

10 luni de „încredere”

 

Doar că același partid care a avut încredere să predea sistemul de învățământ județean pe mâna Adei Macovei și-a reconsiderat poziția după numai 10 luni.

 

Mai mult forțat de împrejurări s-ar putea spune, pentru că decizia a fost cu un substrat, din nou, politic.

 

S-a semnat ordinul: Ada Macovei înlocuită din fruntea Inspectoratului Școlar Județean

 

Șefa educației botoșănene de atunci nu ar mai fi fost dorită de social democrați, care au luat loc la masa negocierilor. Neoficial, pentru că evident astfel de discuții nu au niciodată un altfel de caracter, PNL-iștilor li s-ar fi oferit postul de „general”, cu condiția de a fi ocupat de oricine altcineva, în afară de Ada Macovei.

 

Iar PSD s-ar fi mulțumit cu cele două posturi de adjuncți în care au fost numiți Ciprian Manolache și Cristina Bălăucă și o parte din funcțiile de inspector școlar. Iar pe postul de general a fost numit Bogdan Suruciuc, în luna iunie 2022.

 

Ada Macovei aproape ”exmatriculată” de la Inspectoratul Școlar, adversarii politici și din sistem au făcut coadă să o „ajute”

 

Sistemul depolitizat doar de ochii lumii

 

Dar cum istoria ne învață că nu învățăm nimic din istorie, lucrurile iau din nou o întorsătură surprinzătoare.

 

La două luni de la numirea profesorului Bogdan Suruciuc în funcția de inspector școlar general, se așteaptă un nou ordin de ministru. Liberalul nu ar mai fi corespuns după ce ar fi recunoscut că accederea sa în fruntea Inspectoratului Școlar Județean ar fi fost posibilă cu sprijin politic.

 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu ar fi fost deranjat de „mulțumirile aduse partidului” pentru o funcție de conducere în sistemul de educație care se dorește, măcar aparent, să fie unul depolitizat. Și ar fi solicitat schimbarea lui Bogdan Suruciuc.

 

În aceste zile ar urma să apară un nou ordin de ministru prin care prerogativele specifice să fie din nou preluate de Ada Macovei care ar reveni pe post pentru a treia oară. Bogdan Suruciuc ar urma să rămână simplu inspector școlar.