Ada Macovei: Personalul concediat abuziv să sesizeze Inspectoratul Şcolar

 

Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean a lansat un apel către toate persoanele vizate de disponibilizări, să sesizeze conducerea acestei instituţii în cazul în care simt că li s-a făcut un abuz. Astfel, Ada Macovei susţine că doreşte să se evite acele situaţii în care unele persoane ar putea părăsi sistemul pentru că nu ar fi pe placul conducerii unităţii din care fac parte, făcîndu-se abstracţie de activitatea prestată în cadrul şcolii. „Mi-aş dori ca printre audienţele inspectorului şcolar general să ajungă toate cazurile de abuzuri care pot fi înregistrate în această perioadă în cadrul unităţilor şcolare, pentru că angajatorii sunt de fapt directorii unităţilor de învăţămînt, iar persoanele care se consideră nedreptăţite, să semnaleze în timp util acest lucru la Inspectoratul Şcolar înainte de a fi operate în carnetul de muncă încetarea contractului, sau pînă nu a fi prea tîrziu”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ. Şefa IŞJ a ţinut că apelul său să fie comunicat personalului nedidactic şi auxiliar prin intermediul mass media locală, pentru a se putea lua măsuri din timp în cazul unor eventuale abuzuri. „Vă rog şi pe dv. să semnalaţi această luptă pentru dreptate alături de mine ca să  putem rezolvăm cazurile atunci cînd se impune. Se va verifica procedural şi dacă persoana respectivă are dreptate, se va relua procedura. Sunt fişe de reevaluarea realizate anual şi după aceste punctaje vor fi operate restructurările”, a mai spus Ada Macovei. De asemenea, în cazul în care numărul sesizărilor de acest gen ar putea fi unul extrem de mare, Ada Macovei a afirmat că, soluţionarea acestei probleme va fi una facilă în condiţiile în care depistarea cazurilor în care au fost făcute abuzuri nu este considerată o procedură greoaie.