Ada Macovei nu mai vrea în școlile botoșănene profesori agresivi și care țipă la elevi: În sistem trebuie să rămână doar cei care iubesc cu adevărat meseria aceasta

După ce a condus Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani în perioada 2009 – 2012, Ada Macovei a revenit la conducerea instituției cu o nouă echipă dar și cu dorințăde reformare.

 

Școli de trei feluri 

 

În cursul săptămânii și-a prezentat colectivul din cadrul Inspectoratului Școlar, atât pe cei doi adjuncți cât și inspectorii școari care au primit aviz de la Ministerul Educației pentru anul 2021 – 2022. Unii sunt oameni cu care Ada Macovei a colaborat și în celălalt mandat, însă la masă s-au putut observa și chipuri noi.

 

Șefa educației botoșănene a arătat în mai multe rânduri că viziunea sa pentru noul an școlar este împărțită în trei direcții: școli curate, sigure, performante.

 

„V-am mai spus și cu alte ocazii, vrem școli sigure, performante și școli în care violența de orice fel să fie redusă sau eliminată. Pentru asta colegii mei, dna și dl inspector adjunct se vor ocupa pe domenii de competență, în primul rând să ne asigurăm că profesorii reintră la ore și fac ore de calitate, pentru că nu e corect să le cerem elevilor rezultate atât timp cât noi ne facem treaba așa cum considerăm de cuviință”,

Ada Macovei, inspector școlar general

 

Deja în această săptămână a avut o ședință cu directorii unităților de învățământ din județul Botoșani și urmează o doua și înainte de începerea noului an școlar. În aceste întâlniri online se vor trasa direcțiile dorite de IȘJ pentru ca școala să redevină credibilă.

 

„Sunt foarte multe voci din afara școlii care ne acuză și noi nu vrem să ne scuzăm, vrem doar să arătăm că, cei cu opinii de acest fel greșesc”

 

„Te mai trezești și în market că faci educație”

 

Ada Macovei a continuat și a declarat că-și dorește diminuarea agresiunilor, conflictelor, reclamațiilor din școli și a oricăror alte evenimente care ar putea umbri procesul educațional.

 

„Trebuie să înțelegem fiecare unde ne situăm, care ne este rolul, și locul și menirea. Profesorii care țipă și care agresează copiii, care agresează părinții și care se reclamă între ei sau care sunt veșnic nemulțumiți de sistem trebuie să înțeleagă că lucrurile nu pot să meargă la nesfârșit în direcția asta, iar în sistem trebuie să rămână doar profesorii care iubesc cu adevărat meseria aceasta care este una grea, care este una de vocație. Profesor ești și după ce ieși de la pensie, profesor ești și în timpul liber, te mai trezești și în market sau în stația de autobuz că mai faci educație cu câte cineva, chiar dacă nu ți-a fost elev și chiar dacă e poate mai în vârstă decât tine”,

Ada Macovei, inspector școlar general

 

„Profesor înseamnă să-ți iubești meseria, să iubești copiii și școala” a descris șefa educației botoșănene această profesie dar și modul în care vrea să arate cadrele didactice din școlile botoșănene.

 

Și nu în ultimul rând, Ada Macovei spune că: „Vreau școli primitoare și frumoase și colorate și vii. Nu mai vrem să vedem panouri și afișe din timpul comunismului pe pereți, vrem școli care fie deschise pentru copii și profesori care să-și facă treaba și cu sufletul punând la dispoziția sistemului și a copiilor în principal parte din inima lor”.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store