Acuzații de „sclavagism” la societățile Primăriei și CJ-ului, prefectul somat să ia măsuri: Puteți da o hotărâre politică, nepolitică VIDEO

Vicepreședintele de la Cartel Alfa, Cristian Sadovei, acuză lipsa de dialog social de la nivelul societăților aflate în subordinea Consiliului Local și Consiliului Județean.

 

În acest sens a solicitat prefectului să dea o hotărâre, pentru ca toți directorii societăților să organizeze întruniri lunare cu liderii sindicali.

 

„Dvs puteți da o hotărâre politică, nepolitică, cum considerați pentru că toți directorii de la societăți sunt numiți politic, să facă un dialog social o dată pe lună. Să facă un dialog social real în care să fie un proces verbal semnat de ambele părți. Ca să eliminăm lipsa de dialog social, partea de ITM (n.r. Inspectoratul Teritorial de Muncă) să fie trimisă în teritoriu pentru a verifica respectarea drepturilor salariaților. Asta pe parte de dialog social. Dacă se fac aceste verificări, și verificări reale, o să constatați foarte multe ilegalități, cu încălcări grave”,

Cristian Sadovei, vicepreședinte Cartel Alfa.

 

În continuare, sindicalistul a susținut că în unele societăți se ajunge la „sclavagism”.

 

„Nu este un cuvânt luat din cărți, asta este acum realitatea la noi din teren. Și vorbesc în numele a cel puțin două societăți, Urban Serv și Nova ApaServ în care am rămas cu deficit de personal și cu alte probleme”,

Cristian Sadovei, vicepreședinte Cartel Alfa.

 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, s-a arătat deschis să organizeze întâlniri cu directorii societăților, acționarii majoritari și organizațiile sindicale.

 

„Contactați-mă, numărul meu de telefon este public. Încercăm să găsim cât reușim soluții la problemele pe care le puneți dvs. Începe să mă îngrijoreze situația aceasta care se întâmplă în societățile subordonate și chiar vă rog să faceți astăzi, luni, o petiție în care să-mi expuneți aceste situații. Să avem un punct de pornire pentru formarea unor comisii și vedem ulterior să invităm și factorii decizionali de acolo, Consiliul Local, Consiliul Județean să vedem ce se întâmplă acolo. Am toată deschiderea”,

Sorin Cornilă, prefect.

 

Discuțiile au avut loc astăzi la ședința Comisiei de Dialog Social de vineri, 3 iunie 2022.