Acuzaţii cu concedierile la Apă : dau afară oameni disperaţi şi angajează pile USL

 

„A început acolo o groază”, a afirmat Eugen Niţură, preşedinte interimar PRM Botoşani, despre disponibilizările de la SC Nova Apaserv SA. Fost membru AGA a falimentarei SC Apa Grup SA, acesta a criticat vineri modul în care se reorganizează activitatea la compania controlată de Consiliul Judeţean.
disponibilizari criticate la Nova Apserv Botosani
Mai mulţi angajaţi ai actualei societăţi, care sunt şi membri PRM, s-au plâns şefului de la partid. „Pur şi simplu, ce povestesc ei acolo că se întâmplă, este ceva incredibil ca şi comportament cu salariaţii, pur şi simplu nu discută, nu-l interesează. Cred că oricare regim, cred că şi în comunitatea primitivă, înainte de a-l mânca îl întreba: ai trei-patru copii acasă? Poate aduci unul mai tânăr. Dă afară, nici nu întreabă, vin pe aici plângând, cu copii la facultăţi, singuri, cu doi-trei copii şi pun de-a lor, aici e paradoxul. Fac angajări”, a afirmat Eugen Niţură.
CITEŞTE ŞI:
 Nova Apaserv intră la… apă : Acolo la doi oameni unu-i şef
Acesta susţine şi că externalizarea serviciului juridic, afacere despre care Botoşăneanul v-a relatat la Ancheta Săptămânii, nu duce în realitate la o economie reală, ci dimpotrivă la creşterea cheltuielilor. „Mi se pare că este prea inumană acţiunea asta dintr-o dată aşa, lasă-i să-şi găsească servicii, mai caută unii să-i redistribui. Nu, nu-i interesează”, a mai spus Eugen Niţură. Liderul PRM Botoşani a explicat că semnalează această problemă nu pentru ca şefii de la SC Nova Apaserv SA să aibă grijă de PRM-işti, ci pentru ca să aibă grijă de oameni, cei care până la urmă votează.
CITEŞTE ŞI:
 Afacere de peste 4 miliarde lei vechi CJ – Nova Apaserv – fost prim-procuror cu serviciul juridic de la apă