Acuzații grave la adresa prefectului : Racolează primarii Opoziției din județ

Prefectul Costică Macaleți ar fi pornit un adevărat periplu prin județ pentru a racola pentru PSD primari sau consilieri locali acolo unde este nevoie de schimbarea majorității politice.

 


Dă un semnal cât de se poate de dur să schimbe partidul

Sunt acuzații lansate de Florin Țurcanu, liderul PNL Botoșani și președintele Consiliului Județean.
”Eu nu acuz, informez cetățenii și am informat și partidul la nivel național pentru că mi se pare inadmisibil ca reprezentantul Guvernului în teritoriu, care este apolitic și are obligația să apere respectarea legislației, să aibă aceste preocupări, să meargă să discute cu primarii, cu aleșii locali pentru a da un semnal cât de se poate de dur să schimbe partidul dacă nu vor avea probleme mici sau mari cu instituția pe care o conduce”, a declarat Florin Țurcanu.

”Vorbește în numele PSD –ului"

Deşi legea îi interzice cu desăvârşire, Costică Macaleți este un frecvent participant al unor acțiuni ale PSD Botoșani, fiind văzut adesea chiar și la sediul formațiunii politice, neferindu-se să arate acest lucru.
”Vorbește în numele PSD –ului, a fost la Adășeni, Avrămeni și Mitoc, nu ieri, ci alaltăieri și la Ripiceni, la Manoleasa. Adică asta este preocuparea domniei sale. Eu nu nu am nimic împotrivă, dacă vrea să facă lucrul acesta să devină om politic, dar să nu folosească anumite pârghii care nu sunt legale și morale, îmi pare foarte rău”, a adăugat șeful CJ Botoişani.

”Este un război, vă spun sincer, pe viață și pe moarte"

Florin Țurcanu a recunoscut că nu s-a așteptat ca această luptă politică să fie într-atât de înverșunată.
”Este un război, vă spun sincer, pe viață și pe moarte, nu am crezut că o să fie așa de greu, promisiunile din partea lor sunt foarte mari, vorbesc de funcții, bani mulți, bătălia va fi grea, sperăm în final să nu avem pierderi foarte mari, dar va fi foarte greu. Prim bătălie vor să o ducă la CJ, aici”, a încheiat Florin Țurcanu.
Președintele CJ Botoşani a mai declarat că nu poate sesiza organele abilitate de a interveni în această situație întrucât nu deține dovezi. (G.E.)
VEZI CE CE FACE "APOLITICUL" PREFECT COSTICĂ MACALEŢI ÎN TIMPUL ÎN CARE ESTE PLĂTIT DIN BANII CONTRIBUABILILOR:
 Prefectul, garantul pârât al respectării legii, la întâlnire de taină cu PSD-iştii în plină campanie electorală – VIDEO & GALERIE FOTO