ACUM: Sute de poliţişti „asalt” la teatru cu oficialităţi, ţinute de gală, cupe şi diplome

 

Sute de cadre din structurile subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor se află în aceste momente în sala mare a Teatrului Mihai Eminescu pentru a participa la o serie de acţiuni organizate pentru marcarea a 191 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române.

Ceremonia a început prin intonarea imnurilor naţionale ale României, Statelor Unite ale Americii, Ucrainei sau Republicii Moldova urmat de un moment de reculegere ţinut în memoria lui Constantin Macovei, căzut la datorie în anul 2004.
Sunt prezenţi la Ziua Poliţiei Române prefectul Costică Macaleţi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, primarul Ovidiu Portariuc, procurori sau directori ai unor instituţii publice locale. Acţiunea a început prin a se da citire mesajelor ministrului afacerilor externe, Radu Stroe precum şi a inspectorului general al Poliţiei Române.
Sunt de asemenea prezenţi în sală şi delegaţii de peste hotare, din partea SUA fiind prezenţi Donald Prichard - sergent, Traian Breaban- detectiv, Brian Plancarte- detectiv, Cristopher Mazolla- detectiv, Jonathan Vasquez – ajutor de şerif,  Joseph Kearney – detectiv, Rodrigo Mello-  detectiv, Andrew Dunbar- căpitan. Din partea Republicii Moldovei au venit la Botoşani colonelul de poliţie Vasile Gâscă, șef al Batalionului de patrulă și santinelă Bălți şi colonelul de poliție Valeru Moscalu, comisar al Comisariatului de Poliție Briceni.
Delegaţia din Ucraina este formată din colonelul Demydov Aleksandr - şeful Departamentului M.A.I. al Ukrainei în Regiunea Cernăuți  şi colonelul Zaitsev Ivan – asistent șef în cadrul Departamentului M.A.I. al Ukrainei în Regiunea Cernăuți.
CITEŞTE:
 Poliţişti americani, de la sergent la ajutor de şerif, la Poliţia Botoşani
[[galerie-foto]]