ACUM: Slujbă de Ziua Orașului oficiată de mitropolit la Mănăstirea Popăuți, oficialități și credincioși sub umbrele – GALERIE FOTO&VIDEO

Slujba religioasă dedicată Zilei Orașului are loc, anul acesta, la Mănăstirea Popăuți din municipiul Botoșani.

 

Soborul de preoți este unul numeros, în frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

 

Slujba religioasă se desfășoară afară, credincioșii fiind nevoiți să înfrunte ploaia care a început să cadă în această dimineață.

 

Tot în curtea bisericii se află primarul Cosmin Andrei, viceprimarul Liviu Toma, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, dar și subprefectul Magda Oleniuc.

 

 

De asemenea, sunt în zonă și jandarmii.

 

Credincioșii stau răsfirați prin curtea lăcașului de cult, adăpostiți sub umbrele atât ei, cât și oficialitățile orașului.

 

În anii trecuți, slujba de Ziua Orașului a avut loc la Biserica Sfântul Gheorghe, în 2020 fiind transmisa live, din cauza restricțiilor.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store